Aproape 80 de persoane, amendate pentru participarea la o petrecere în Capitală

Polițiștii din Capitală au anunțat marți aplicarea a 75 de amenzi în valoare de aproape 200.000 de lei pentru nerespectarea regulilor referitoare la petrecerile private în actualul context pandemic.

O petrecere dintr-un restaurant din Capitală, la care participau aproximativ 80 de persoane, a fost întreruptă de poliţişti, care au aplicat 75 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare totală de 193.000 lei, scrie G4Media.

„La data de 15 februarie, în jurul orei 21,35, Secţia 13 Poliţie a fost sesizată cu privire la faptul că într-un restaurant, din zona sa de competenţă teritorială, este organizat un eveniment privat la care participă mai multe persoane. La faţa locului s-au deplasat echipaje din cadrul Secţiilor 13, 12 şi 10 Poliţie, echipaj al Serviciului Acţiuni Speciale şi jandarmi, care au găsit în interiorul localului aproximativ 80 de persoane care participau la o petrecere”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Cu privire la organizatorul evenimentului, Secţia 13 Poliţie s-a sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, fiind aplicată şi o sancţiune contravenţională în valoare de 10.000 de lei. 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati