Aproximativ 2.000 de tei, plantați în aliniamentele stradale din Sectorul 5 – VIDEO

URMĂREȘTE-NE ȘI PE YOUTUBE

Cea mai mare campanie de plantare arbori din Sectorul 5 a debutat, vineri, sub coordonarea primarului Cristian Victor Popescu Piedone. Aproximativ 2.000 de tei vor fi plantați în aliniamentele stradale din sector și, odată ajunși la maturitate, aceștia vor funcționa practic ca o barieră împotriva poluării.

“Este o acțiune în care Sectorul 5 va înverzi, pentru oxigenul viitor al copiilor noștri, al nepoților noștri. Fiecare va avea copacul lui”, a declarat primarul Sectorului 5, Cristian Victor Popescu Piedone.

Campania de plantare a teilor a fost organizată ca o acțiune de voluntariat împreună cu aproximativ 300 de angajați ai administrației locale, în afara programului de lucru.

Fiecare participant a primit câte trei arbori pe care i-a plantat pe domeniul public, fiind puse la dispoziție inclusiv biciclete pentru o deplasare facilă în diverse zone din sector, potrivit unui comunicat de presă.

Primul arbore a fost plantat de edilul Cristian Popescu Piedone, exemplul său fiind urmat atât de ceilalți reprezentanți ai administrației locale, cât și zeci de locuitori ai Sectorului 5, inclusiv o fetiță care trecea cu mama sa prin zonă.

“O să crească mare, o să crești și tu și o să poți să te bucuri de el. Să fiți iubiți!”, i-a încurajat primarul pe participanții la acțiune.

Polițiștii locali au plantat astăzi, în zona Sălaj, peste 140 de tei.

“Când treceți pe acolo să ne anunțați prin stație dacă e udat copacul, dacă e întreținut, dacă e vandalizat, etc. Să aveți grijă, că e o amintire frumoasă și pentru noi ca instituție, și pentru dumneavoastră personal!”, a conchis edilul.

Cei 2.000 de tei provin din pepiniera Sectorului 3

Cei aproximativ 2.000 de tei provin din pepiniera Sectorului 3, arborii fiind donați de edilul Robert Negoiță, același care a mai donat florile utilizate, în primăvară, în amenajările peisagistice din Sectorul 5.

Primarul a precizat că dorește să dezvolte propriile pepiniere în Sectorul 5, astfel încât să poată furniza, la rândul său, plante către alte administrații locale.

Teiul este unul dintre arborii care se comportă foarte bine în aglomerările urbane, având rol protector împotriva factorilor poluatori. Arborele ajuns la maturitate beneficiază de o coroană bogată, la umbra căruia temperatura este cu 3-4 grade Celsius mai mică, ceea ce constituie un avantaj mai ales în zilele călduroase de vară.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati