Aproximativ 900 de centre vor fi organizate în toată țara pentru vaccinarea anti-COVID

Aproximativ 900 de centre vor fi organizate în toată țara pentru vaccinarea anti-COVID, dintre care 300 vor fi în unități sanitare.

Direcțiile de sănătate publică au termen până miercuri să prezinte situația spațiilor identificate în acest scop, a anunțat Ministerul Sănătății, potrivit unui comunicat de presă.

Astfel până în acest moment au fost identificate 302 centre de vaccinare în unități sanitare pentru demararea imunizării personalului medical și 597 centre, în alte spații, în afara unităților sanitare pentru etapele de vaccinare II și III, conform Strategiei de vaccinare împotriva Covid-19.

În total urmează a fi înființate, conform datelor actuale, circa 900 de centre, urmând ca, în cursul acestei săptămâni, să se definitiveze numărul acestora la nivel național.

Direcțiile de sănătate publică au termen ca, până mâine, 9 decembrie 2020, să transmită informațiile finale privind identificarea spțaiilor în care vor fi înființate centrele de vaccinare, dar și privind resursa umană care va fi implicată în constituirea echipelor de vaccinare, precizează sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati