Arafat: Am reușit să cumpărăm primele 40.000 de teste rapide. Urmează alte 3 milioane

România a cumpărat primele teste rapide pentru depistarea COVID-19, cele pe bază de antigen. Este vorba despre 40.000 de teste.

Acestea vor ajunge în unitățile de primiri urgențe (UPU) din spitale în această săptămână, a spus Raed Arafat, șeful DSU, duminică.

Autoritățile urmează să cumpere alte 3 milioane de teste rapide pentru COVID-19.

”Am reușit să cumpărăm primele 40 de mii de teste rapide pe bază de antigen. Aceste se vor transmite în cursul săptămânii la unitățile de primiri urgențe, dar vor fi folosite la cazurile simptomatice. Al doilea pas a fost OUG prin care vom cumpăra 3 milioane de teste rapide pe bază de antigen. Asta va grăbi depistarea pozitivilor, carantiarea și izolarea”, a declarat Raed Arafat, la Antena3.

Secretarul de stat a mai spus că ”am ajuns de la câteva mii de teste pe zi”, ”la 40 – 50 de mii de teste, dar nu se fac atâtea”.

Șeful DSU susține că depistarea infecțiilor va fi mai rapidă acum.

”Testele cu antigen nu erau recunoscute în iulie, acum sunt recunoscute. O să se achiziționeze trei milioane de teste rapide, depistarea cazurilor va fi mai rapidă. Sunt colegi care spun că trebuie să continuăm tot cu testele PCR. Dacă se va dovedi că diferența între teste rapide și PCR nu e mare, se vor folosi teste rapide”, a completat Arafat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati