Arafat, despre ce se va întâmpla dacă Bucureștiul ajunge la o rată de incidență de 4 la 1.000 de locuitori

0
165
Arafat Guvern

România înregistrează zi de zi tot mai multe cazuri noi de COVID-19, înregistrând recorduri negative, iar Capitala a atins rata de incidenţă de 3 la mia de locuitori, astfel că medicul Raed Arafat a vobit, în acest context, ce se va întâmpla în Bucureşti dacă s-ar depăşi pragul de 4 la mia de locuitori.

În Capitală, unde populaţia depăşeşte cu mult cifrele oficiale, media zilnică a ajuns la circa 700-800 de cazuri de infectare cu coronavirus, iar mare parte din spitale sunt pline.

Întrebat de câte paturi suplimentare ar mai fi nevoie în București la o incidență de 4 la mie, Raed Arafat a explicat că în fiecare zi în București sunt sute de cazuri noi, scrie antena3.ro.

„Problema este că noi, în București, avem câteva sute de cazuri, de aici, cam 5% din ele este posibil ca în următoarele 10 zile să aibă nevoie de terapie intensivă. Cam 20% – 30% este posibil să aibă nevoie de măcar de oxigen și terapie intermediară. Locurile de terapie intensivă sunt diferite de locurile de terapie intermediară.

Spre exemplu, alocând Spitalul Malaxa pentru COVID-19, acolo stabilim și un număr suplimentar de locuri pentru terapie intermediară, nu numai pentru ATI. La Spitalul Witting s-a discutat suplimentarea numărului de paturi la ATI. La Spitalul Marius Nasta, unitatea de terapie intensivă este testată, este funcțională, am detașat acolo și medici și asistente.

În mod normal ar trebui să înceapă să primească pacienți de mâine. Astfel s-ar reduce necesarul de transfer de pacienți și impactul pe UPU, unde stau pacienți care nu au locuri de internare”, a precizat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), medicul Raed Arafat, potrivit digi24.ro.

Arafat: Încercăm să minimalizăm impactul în spitalele de urgență

Referitor la cazurile de COVID-19 din spitalele din Capitală, secretarul de stat Raed Arafat a ținut să reamintească faptul că ele primesc pacienți infectați cu coronavirus, aceștia rămânând în UPU.

Mai mult decât atât, el a precizat că nimeni nu le solicită medicilor să îi amestece cu restul pacienților din unitățile medicale.

„Ei primesc pacienți COVID. Aceștia rămân în UPU, au început să îi ia în ATI, în saloane izolate. Nimeni nu le cere să îi amestece cu ceilalți bolnavi, dar așa a lucrat toată Europa.

Încercăm să minimalizăm impactul în spitalele de urgență, dar totuși toate spitalele de urgență vor trebui să facă față cazurilor care ajung la ele și pentru care nu există loc în altă parte.

Dr. Arafat: În următoarele 4-6 săptămâni va fi poate chiar mai greu, aceasta este realitatea

Există riscul să încercăm să le transferăm în alte locuri din țară, dar să nu existe nici acolo posibilitatea, pentru că din ce am citit, foarte multe din centrele universitare și orașele mari au depășit 3 la mia de locuitori și vor avea presiune pe spitalele lor (…).

Impactul este asupra resursei umane, va exista și o oboseală în plus și o suprasolicitare, dar acesta este momentul în care suntem. În următoarele 4-6 săptămâni cam aceasta va fi situația și poate chiar și mai greu, aceasta este realitatea, prin această situație au trecut și alte țări”, a subliniat Arafat.

„Iar aici revine un rol tuturor: să respecte regulile pe care noi le repetăm de atâta timp și să le respecte și când nu-i vede nimeni, acasă, să nu avem petreceri, pe ascunselea, în apartamente, pentru că nu fac decât să agraveze situația.

E muncă de echipă, e un efort comun, să nu-i mai ascultăm pe cei care își bat joc de aceste recomandări și de aceste acțiuni, pentru că suntem la ceasul al 12-lea acum: fie oprim situația și începem să avem curbă descendentă peste un timp, fie vom vedea că situația continuă spre agravare și atunci vom face față atât cât putem”, a atenţionat şeful DSU, dr. Raed Arafat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.