Arafat, despre noi restricţii: Este posibil la orice moment, dacă evoluţia va fi una dramatică

Secretarul de stat din MAI Raed Arafat a declarat, vineri, că autorităţile şi-au propus să nu ajungă din nou la măsuri restrictive drastice cauzate de răspândirea epidemiei de COVID-19, afirmând însă nu este exclusă implementarea unor astfel de măsuri dacă situaţia va deveni „dramatică”.

„Noi am zis că vom merge pe ideea măsurilor zonale sau regionale, dar este clar că never say never, niciodată să nu spui niciodată. Nu ştim cum va evolua şi este posibil la orice moment, dacă evoluţia va fi una dramatică, să se ia măsuri mai drastice. Dar intenţia este să se ia măsuri pe localităţi, pe zone”, a afirmat Raed Arafatla Antena 3.

Raed Arafat a afirmat că speră ca primarii să nu dea în judecată Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă la fiecare carantină, aşa cum s-a mai întâmplat.

„Ne aşteptăm la o colaborare cu autorităţile locale mult mai apropiată şi mult mai corectă şi cu toţi care reprezintă autorităţile locale, astfel încât să limităm răspândirea, ca să nu ajungem să restricţionăm mai târziu zone mult mai mari”, a precizat Raed Arafat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati