Arafat, despre platforma care va scana dezinformările online: Nu este vorba despre cenzură

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, vineri, despre platforma care va scana dezinformările online, la care se lucrează în colaborare cu societatea civilă, că nu este vorba despre cenzură, pentru că cenzura înseamnă să închizi site-ul respectiv, să te duci să pedepseşti pe cei care au publicat.

„Noi singurul lucru pe care l-am făcut sau l-am face, dacă vom continua această colaborare, ar fi să primim ştirea, să o verificăm şi să ieşim cu un răspuns şi o clarificare, pe ştirea respectivă, astfel încât o ştire falsă să fie demontată de la început”, a explicat Arafat, citat de News.ro.

Raed Arafat a declarat că cei care au comentat au urmat un fir de la „o ştire falsă” care a fost publicată de o entitate mass-media.

„Noi, astăzi, am văzut că o încercare de a identifica ştirile false şi a le combate a fost aproape distrusă de către o ştire falsă, publicată de o entitate mass-media, care nu a sunat să întrebe, care a luat-o pe surse, care nici măcar nu a interesat-o despre ce e vorba, decât să scrie o minciună acolo şi să o publice”, a spus secretarul de stat.

Arafat a arătat că „ştirile false sunt răspândite”, şi a văzut efectele acestor ştiri false recent, când „toată România a mers la rând la benzinării, din cauza unei ştiri false, care dacă era depistată din timp, când a început să se răspândească, putea să iasă o reacţie imediată, să informeze populaţia corect şi să sisteze isteria care s-a produs”.

„Societatea civilă a venit cu o iniţiativă, nu DSU, că să colaboreze şi să vină cu o monitorizare a mediului online, a ştirilor care se publică şi să informeze autorităţile şi DSU, cu diferite ştiri, care în final, noi să le citim şi putem să răspundem sau nu. Dacă era vorba de cenzură, cenzura înseamnă să te duci să închizi site-ul respectiv, să te duci să pedepseşti pe cei care au publicat. Nu, noi singurul lucru pe care l-am făcut sau l-am face, dacă vom continua această colaborare, ar fi să primim ştirea, să o verificăm şi să ieşim cu un răspuns şi o clarificare, pe ştirea respectivă, astfel încât o ştire falsă să fie demontată de la început”, a spus Raed Arafat.

Arafat a precizat că, „dacă nu vom înţelege acum că avem nevoie de un mecanism, să le monitorizăm şi să răspundem rapid la ele, înseamnă că nu am învăţat nicio lecţie până acum, din ce am păţit în ultima perioadă”.

„Va trebui acest proiect să se facă, să fie înţeles corect, aşa cum a fost el conceput, sperând în final că societatea civilă care l-a iniţiat şi a dorit să colaborăm împreună să continue, pentru că astăzi deja unii au văzut reacţia şi s-au blocat, nu au mai vrut să continue nimic pentru că au văzut ce reacţie a ieşit”, a spus el.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati