Arafat: Nu știu dacă este vorba despre o stare de urgență

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, secretar de stat în MAI, a declarat sâmbătă că ar fi posibilă impunerea unor măsuri mai stricte, care să amelioreze răspândirea noului coronavirus, acestea fiind zonale, locale.

„Nu ştiu dacă este vorba de o stare de urgenţă, dar vorba de măsuri care să fie luate suplimentar din cauza creşterii numărului cazurilor, asta este posibil. Noi tot timpul am zis că este posibil ca să se ia măsuri locale, măsuri zonale care să fie intensificate, iar controalele să fie intensificate pentru că trebuie să controlăm această creştere„ a delarat Arafat la Târgu Mureș, potrivit b1.ro.

El a adăuat că „nimeni nu a vorbit concret de o stare de urgenţă sau nimeni nu a spus că va fi instituită o stare de urgenţă„.

„La acest moment nu se discută de închidere sau de lockdown, cum ziceţi, în acest moment nu. (…) Problema gripei sezoniere este că se combină cu prezenţa acestui virus şi normal că persoanele vulnerabile sunt vulnerabile şi la unul şi la altul, iar asta pune viaţa lor în pericol mai mare. De aici noi insistăm pe partea de prevenire şi vaccin. Totuşi purtarea măştii previne şi gripa sezonieră şi riscul de infectare, aşa că revenim la purtarea măştii şi igienă, care sunt mai importante”, a precizat șeful ISU.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati