În spirit de solidaritate creștină, ÎPS Aurel Percă adresează un apel către toți credincioșii din Arhiepiscopia Romano-Catolică de București pentru a sprijini persoanele afectate de inundațiile recente din județele Suceava și Neamț.
În perioada 3-10 august, în fiecare parohie și filială din Arhidieceză se va organiza o colectă specială, desfășurată pe parcursul unei săptămâni, colectă destinată ajutorării oamenilor care au suferit de pe urma inundațiilor.
În fiecare biserică parohială și filială va fi așezată o urnă inscripționată cu mesajul: ‘Pentru victimele inundațiilor’.
„Adresez o chemare către toți credincioșii din Arhidieceza de București să manifeste gestul de solidaritate și caritate, după posibilități, depunând în aceste urne oferta financiară sau prezentând-o direct la oficiile parohiale. Cei care doresc să ofere sume mai mari o pot face direct la Caritas București”, a spus ÎPS Aurel Percă.
Sumele colectate vor fi transmise către Caritas București, care va gestiona și direcționa ajutoarele spre localitățile afectate de inundații.


