Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti se solidarizează cu Biserica Ortodoxă Română cu privire la vandalizarea lăcaşului ortodox din Parcul IOR.
‘Ştirea vandalizării bisericii ortodoxe din Parcul IOR (Titan) pe data de 19 martie, când credincioşii romano-catolici îl sărbătoresc pe Sfântul Iosif, patronul Bisericii Universale, ne-a îndurerat profund. Acest eveniment şocant se înscrie în seria unor manifestări similare de ură şi intoleranţă, pe care le-am constatat cu tristeţe în ultima perioadă în multe alte ţări din Europa, în Statele Unite ale Americii, America Latină şi nu numai’, afirmă purtătorul de cuvânt al ARCB, pr. Tarciziu Şerban, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, ‘Biserica a făcut dintotdeauna parte din istoria poporului nostru, din tradiţia sa spirituală şi culturală, iar cine o dispreţuieşte atât de tare încât să recurgă la astfel de manifestări urmăreşte să agreseze, în primul rând, pe aceia care aderă la valorile pe care ea le propune şi, în al doilea rând, întreaga comunitate locală’.
‘Ţinem, pe această cale, să ne exprimăm compasiunea şi solidaritatea faţă de preotul paroh al acestei minunate biserici de lemn, faţă de membrii parohiei şi faţă de întreaga Biserică Ortodoxă Română, care este profund rănită de acest act de vandalizare. Sperăm ca autorităţile competente să pună capăt unor astfel de gesturi de ură şi de dispreţ, iar cei care au comis aceste fapte să răspundă în faţa legii’, mai spune purtătorul de cuvânt al ARCB.
Poliţiştii şi procurorii efectuează cercetări după ce au fost sesizaţi, vineri dimineaţa, că pereţii bisericii din lemn din Parcul IOR au fost vandalizaţi.
Pereții bisericii din lemn din Parcul Titan, desenați cu inscripții precum „Be gay”, „Do crime”
Sursa: PRESSONLINE