Majoritatea din Consiliul Local Sector 1 continuă să blocheze sau să respingă pe bandă rulantă proiecte esențiale pentru comunitatea locală, acuză actuala administrație.
În ședința de joi, consilierii acestei majorități au refuzat să dezbată și să aprobe proiectul de înlocuire a liftului de la blocul de pe Calea Griviței nr. 109. Este vorba despre un bloc construit în anii ’60 al cărui ascensor est în stare avansată de degradare, nu mai oferă siguranță și nu mai răspunde nevoilor locatarilor.
Totul s-a întâmplat în prezența delegației Asociației de proprietari din care făcea parte și strănepoata fostului ministru al educației, Spiru Haret, care a încercat să le explice consilierilor locali urgența acestei investiții.
”O prezență discretă la ședința de astăzi a Consiliului Local, strănepoata lui Spiru Haret, cel care a pus bazele învățământului modern românesc din funcția de ministru al educației. În vârstă de 80 de ani, doamna a lucrat întreaga viață ca profesoară de limba română, iar în prezent este pensionară. A venit să susțină în fața consilierilor locali proiectul meu de înlocuire a liftului din blocul în care locuiește. Întreaga delegație a Asociației de proprietari a fost ignorată astăzi, timp de trei ore, de majoritatea PSD-PNL. Atunci când proiectul urma să fie pus în dezbatere, consilierii stângii comasate au dat bir cu fugiții, iar în sală nu a mai fost cvorum. Au fugit din sală ca niște lași, fără a explica locuitorilor Sectorului 1 de ce refuză să le aprobe înlocuirea liftului”, a declarat primarul Clotilde Armand.
Înainte de a pleca, consilierii majorității au votat împotriva unui alt proiect esențial pentru sute de locuitori ai Sectorului 1. Cel de a finanța datoriile de 1,35 milioane lei pe care locatarii din strada Gării de Nord nr. 6-8, aproximativ 900 de persoane, le au către Termoenergetica SA, după ce administratorii au delapidat de două ori fondurile asociației.
”Este o situație extraordinară în care am ales să ne implicăm. În fața nedreptății nu puteam rămâne indiferenți. Constat, dacă mai era nevoie, că PNL s-a topit cu totul în PSD. Zero liberalism, zero respect pentru tradiții, pentru comunitate și pentru marile personalități ale României”, a mai precizat primarul Sectorului 1.