Armata și Biserica, în topul încrederii românilor

Armata, Academia Română şi Biserica ocupă primele locuri în privinţa încrederii românilor, potrivit „Barometrului Vieţii Religioase” – ediţia decembrie 2021, lansat de Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu” şi Centrul de Cercetări Sociologice LARICS.

Potrivit sondajului, prezentat joi în Aula Academiei Române, la întrebarea „Dumneavoastră câtă încredere aveţi în următoarele instituţii?”, românii au răspuns că au foarte multă şi multă încredere în Armată (67,23%), Academia Română (64,7%) şi Biserică (62,4%).

Pe locurile următoare se situează primăriile din localitățile respondenților (45,1%), Poliţia (44%), Presa (20,4%), Preşedinţia (14,6%), Parlamentul (14%) şi Guvernul (13,4%).

Pe ultimul loc în ceea ce priveşte încrederea românilor în instituţii se situează partidele politice cu un procent de 8,8%.

Sondajul a fost realizat de Laboratorul pentru Analiza Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică (LARICS), în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte şi cu Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI).

Datele sondajului au fost culese în perioada 3 – 14 decembrie, pe un eşantion multi-stratificat, probabilistic, de 1.001 persoane, reprezentativ pentru populaţia României, neinstituţionalizată, cu vârsta de18 ani şi peste 18 ani.

Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat telefonic în toate judeţele României şi în sectoarele Municipiului Bucureşti. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą3%, la un grad de încredere de 95%. Eşantionul a fost validat pe baza datelor oficiale ale Institutului Naţional de Statistică.

 

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati