„Arta din România, din preistorie în contemporaneitate” – Tratat de artă românească realizat de Academia Română

Academia Română, prin Secţia de arte, arhitectură şi audiovizual, lansează în data de 9 iulie 2019, monumentala lucrare „Arta din România, din preistorie în contemporaneitate”, publicată de Editura Academiei Române, în parteneriat cu Editura Mega din Cluj-Napoca. Evenimentul va avea loc în Aula Academiei Române, începând cu ora 12,00.

Vor lua cuvântul acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, acad. Victor Spinei, vicepreşedinte al Academiei Române, prof. dr. Mihai Bărbulescu, membru corespondent al Academiei Române, prof. dr. Georgeta Stoica, membru de onoare al Academiei Române, a precizat miercuri un comunicat al instituţiei.

Despre importanţa pentru cultura română a acestei monumentale monografii a artei româneşti şi despre strategia de elaborare vor vorbi coordonatorii lucrării, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române şi preşedintele Secţiei de arte, arhitectură şi audiovizual, şi acad. Marius Porumb.

  • Lucrare amplă, realizată în două elegante volume, de mari dimensiuni, cu peste 2000 de ilustraţii color, de înaltă ţinută grafică, sinteza „Arta din România, din preistorie în contemporaneitate” este rodul contribuţiei a peste 40 de autori, istorici şi critici de artă, cei mai calificaţi specialişti ai domeniului.

Bogatul material ilustrează un excepţional tezaur artistic al României, cu numeroase aspecte ale realizărilor şi performanţelor artistice, documentate de cercetările din ultimele decenii, ce pun în valoare fenomenul artistic românesc în conexiunile sale cu lumea europeană. Primul volum prezintă arta populară românească, arta preistorică şi cea antică din epoca Daciei libere şi Daciei romane, epoca bizantină, evul mediu timpuriu şi arta romanică din Transilvania, începuturile arhitecturii de zid în Ţara Românească şi Moldova, pictura murală şi arta liturgică, perioada influenţei Renaşterii europene în spaţiul românesc, ce anunţă curentele culturale ale epocii moderne.

  • Cel de al doilea volum înfăţişează arhitectura, sculptura, pictura, grafica şi artele decorative în epoca premodernă a secolului al XVIII-lea, dominată de Baroc şi începuturile Clasicismului, evoluţia lor în epoca modernă din secolul al XIX-lea şi tendinţa de sincronicizare cu evoluţia artelor europene şi se încheie cu prezentarea realizărilor excepţionale ale secolului al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea, până în imediata contemporaneitate.

Lucrare „Arta din România, din preistorie în contemporaneitate” apare în colecţia „Civilizaţie românească”, proiect editorial iniţiat de Academia Română în anul 2018 şi dedicat Centenarului Marii Uniri a tuturor românilor, din care au apărut până acum peste 20 de volume. Ea reprezintă chintesenţa cercetărilor de istoria artei efectuate în mediul academic şi oferă o frescă a evoluţiei şi performanţelor fenomenului artistic din spaţiul românesc.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati