Artificiile sunt pentru o noapte. Animalele, pentru o viață – Campanie de conștientizare privind riscurile artificiilor și petardelor

Artificiile sunt pentru o noapte. Animalele, pentru o viață – Campanie de conștientizare privind riscurile artificiilor și petardelor, demarată de Protecția Animalelor CJ Ilfov, Asociația Big Hearts Society, Spitalul Veterinar Pet Stuff, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Protecția Animalelor. 

An de an, sute de animale se pierd din cauza pocnitorilor. Și alte câteva zeci mor. Legislația prevede clar că artificiile pot fi folosite „numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului” (art. 34 din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive).

„Distracția noastră nu trebuie să coste vieți. Artificiile și petardele nu fac rău numai animalelor, ci și oamenilor. În perioada sărbătorilor, vedem foarte mulți copii mutilați din cauza petardelor. Informarea și educația fac diferența.”, a declarat Hilde Tudora, director Protecția Animalelor CJ Ilfov.

  • „Folosirea necorespunzătoare a materialelor pirotehnice este foarte periculoasă. Iar bunăstarea animalelor e responsabilitatea fiecăruia în parte, și, totodată, a tuturor, iar neluarea măsurilor necesare pentru asigurarea condițiilor de viață și bunăstare ale animalelor nu rămâne nepedepsită de lege. Astfel, cei care nu respectă prevederile legale privind protecția animalelor riscă amendă ori dosar penal”, susține Marian Gabriel Crețu, comisar-șef de poliție, director Direcția Protecția Animalelor, Inspectoratul General al Poliției Române.

Campania se desfășoară până la finalul anului, în spațiul public, prin distribuirea de mesaje scrise și video. Mai multe persoane publice, jurnaliști, actori, cântăreți, oameni din lumea sportului, se alătură demersului nostru de a schimba vieți și mentalități.

Cristian Cristea, medic veterinar Pet Stuff: „Animalele au auzul mult mai fin decât al oamenilor. Spre exemplu, câinii pot auzi până la 60.000 hz. Oamenii nu pot auzi nimic peste 20.000 hz. Exploziile puternice și zgomotele înfricoșătoare create de artificii pot provoca anxietate severă, disconfort și pot duce inclusiv la decesul animalelor, câinilor, pisicilor și păsărilor. Îndemnăm oamenii să ofere un refugiu sigur și confortabil pentru animalele lor în timpul spectacolelor de artificii, în special în noaptea de revelion.”

Conform legislației în vigoare, folosirea ilegală a materialelor pirotehnice se pedepsește cu amendă de până la 7.500 de lei, chiar și cu închisoare până la un an. În plus, tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote se sancționează cu amendă de până la 1.000 de lei.

În Ilfov, câinii pot fi microcipați și înregistrați în RECS gratuit. E nevoie de programare, iar programările se fac la 0751.235.009.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati