Academia de Studii Economice din Bucureşti anunţă desfăşurarea exclusiv ONLINE a Admiterii 2020, pe platforma admitere.ase.ro.
Pentru Admiterea 2020 la Centrul de Învăţământ la Distanţă de la Tulcea, redeschis în 2019, ASE scoate la concurs 75 de locuri la programul de licenţă al Facultăţii de Economie Agroalimentară şi a Mediului, pentru candidaţii din zona judeţului Tulcea.
Programul se studii se bazează pe: agrobusiness, economia mediului, agroturism. Parcurgerea programului de studiu Economie Agroalimentară şi a Mediului conferă la absolvire diploma de „ECONOMIST”, cu valabilitate în orice domeniu din economia României, diplomă cu recunoaştere internaţională.
Concursul de admitere 2020 la ASE la programele universitare de licenţă la distanţă este alcătuit din eseul motivaţional şi media generală de admitere, calculată ca medie ponderată între media la examenul de bacalaureat (70%) şi media anilor de studii (30%).