„Aşezămintele I.C. Brătianu” din București vor fi restaurate prin Compania Naţionale de Investiţi

Ministrul culturii, Bogdan Gheorghiu, a vizitat săptămâna aceasta „Aşezămintele I.C. Brătianu”, din strada Biserica Amzei, pentru a vedea starea în care se află imobilul de patrimoniu şi pentru găsirea unor soluţii de finanţare a restaurării acestuia.

Aflată în centrul Bucureştiului, clădirea este emblematică pentru istoria şi cultura ţării. Imobilul se află în prezent într-o stare avansată de degradare, întrucât nu au mai fost făcute reparaţii, iar expertiza tehnică realizată în cursul acestui an relevă faptul că structura de rezistenţă este în pragul prăbuşirii parţiale sau totale. Odată cu trecerea timpului şi ca urmare a lipsei unei întreţineri minimale, a acţiunii intemperiilor, a deteriorărilor de natură mecanică, au apărut degradări de profunzime.

De aceea, ministrul Bogdan Gheorghiu, în dialog cu ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, Ion Ştefan, şi cu suportul premierului Ludovic Orban, a propus ca restaurarea acestui imobil să fie inclusă în Programul naţional de construcţii de interes public sau social, derulat prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii „C.N.I.” S.A.

Estimările realizate de Biblioteca Naţională a României, în administrarea căreia se află „Aşezămintele I.C. Brătianu”, şi ale Ministerului Culturii, bazate pe investiţii similare, având în vedere şi deteriorările structurale grave, indică faptul că serviciile de proiectare, obţinerea avizelor şi lucrările de intervenţii s-ar putea ridica la peste 8 milioane de euro.

„Întregul ansamblu al Aşezămintelor Brătianu din Bucureşti trebuie redat circuitului cultural cât mai repede. Pentru început vom aloca, din bugetul Ministerului Culturii, 200 mii lei pentru reparaţii urgente la acoperiş, pentru a evita accentuarea degradării imobilului. Este responsabilitatea noastră să găsim soluţii pentru restaurarea acestei bijuterii a arhitecturii interbelice şi să o redeschidem publicului. Voinţa brătienilor a fost aceea de a organiza acolo o bibliotecă la dispoziţia publicului şi aşa avem de gând să facem, pe lângă alte activităţi pe care le-am putea desfăşura în acest spaţiu. Unele corpuri de clădire din acest ansamblu pot fi folosite de instituţiile culturale din subordinea ministerului care plătesc chirii în alte locaţii, dar în acelaşi timp pot fi folosite ca un hub cultural dedicat lucrătorilor din domeniu, pe modelul hub-urilor dedicate antreprenorilor”, a precizat Ministrul Bogdan Gheorghiu.

„Aşezămintele I.C. Brătianu” (din strada Biserica Amzei nr. 5-7, Tronson Corp D, Sector 1, Bucureşti) se află în domeniul public al statului şi în administrarea Bibliotecii Naţionale a României, având codul B-ll-m-B-18143. Ansamblul de patrimoniu este compus dintr-o construcţie cu patru niveluri (Sp+D+P+Mez+2E+M), din cărămidă, din perioada 1908-1930, iar în prezent se află într-o stare avansată de degradare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati