Asociaţia Administratorilor de Pieţe: Producătorii agricoli au la dispoziţie peste 300 de pieţe în acest sezon

Producătorii agricoli au la dispoziţie peste 300 de pieţe agroalimentare, iar numărul acestora ar putea fi suplimentat dacă există solicitări, spun reprezentanţii Asociaţiei Administratorilor de Pieţe din România, care precizează că există suficiente spaţii de vânzare în care producătorii, asociaţiile de producători şi cooperativele agricole îşi pot vinde produsele din acest sezon.

„Având în vedere că ne aflăm la început de sezon, când încep să apară legumele româneşti, ridichi, ceapă verde, salată etc., administratorii de pieţe s-au asigurat că producătorii agricoli pot veni în pieţe să-şi valorifice produsele din gospodăria proprie la cele mai bune preţuri şi în cel mai scurt timp, astfel încât aceştia să nu mai fie nevoiţi să-şi valorifice marfa la preţuri foarte mici sau să-şi arunce marfa.

Considerăm că este foarte important, atât pentru o viaţă sănătoasă cât şi pentru economia locală, ca producătorul agricol să-şi valorifice marfa în pieţele agroalimentare din fiecare municipiu/oraş.Piaţa agroalimentară reprezintă singurul loc în care producătorul agricol şi consumatorul se întâlnesc, şi aşa produsul românesc ajunge direct pe mesele familiilor din România, produse proaspete, gustoase şi sănătoase.”, a declarat Teodor Ioan Birt, preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Pieţe.

Asociaţia reuneşte 35 de entităţi (instituţii şi societăţi comerciale) din întreaga ţară. AAPR este, din 2013, membru al Uniunii Mondiale a Pieţelor cu Amănuntul şi En-gros, asociaţie internaţională non-profit dedicată promovării schimbului internaţional de informaţii privind pieţele en-gros şi cu amănuntul.

Membrii au discutat recent în Adunarea Generală identificarea unor surse de finanţare pentru modernizarea pieţelor, posibilitatea acordării unor facilităţi cooperativelor agricole sau asociaţiilor de producători, organizarea de evenimente pentru promovarea produsului românesc, organizarea de întâlniri zonale/regionale cu producătorii agricoli şi reprezentanţii autorităţilor locale.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati