În perioada 28-31 martie 2025, Asociația Aripi Pentru Toți – APT desfășoară o serie de cursuri de mentorat dedicate elevilor din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 41 din București, în cadrul proiectului „Și eu sunt un model pentru cei mici”.
Proiectul are ca scop oferirea de modele și inspirație pentru viitor, într-o societate tot mai lipsită de repere pozitive, și urmărește dezvoltarea personală a tinerilor prin implicarea acestora în activități de mentorat. Se promovează astfel modele autentice, valori precum responsabilitatea, empatia și implicarea activă în comunitate.
Cursurile sunt susținute de mentori dedicați și vizează încurajarea încrederii de sine, stimularea inițiativei și consolidarea spiritului civic în rândul elevilor.
Acest demers este realizat în parteneriat cu Fundația pentru Tineret a Municipiului București și face parte dintr-o serie de inițiative menite să sprijine dezvoltarea armonioasă a copiilor și tinerilor din Capitală.