Asociația de Dezvoltare Intercomunitară a amendat STB cu peste 10.000 de euro pentru mizerie și întârzieri

Mijloacele de transport în comun din Capitală sunt murdare și nu respectă orarul curselor. Este concluzia „Asociației de Dezvoltare Intercomunitară” din București care a amendat Societatea de Transport cu peste 10 mii de euro.

Călătorii sunt nemulțumiți pentru că nu pot afla în stații care este programul autobuzelor ori tramvaielor. Spre deosebire de București, în unele orașe din țară transportul public are panouri de informare, aer condiționat, iar cursele ajung la timp.

Am făcut un experiment pentru a vedea cât întârzie mijloacele de transport în comun din Bucureşti. Cu ajutorul aplicaţiei oficiale a Societăţii de Transport, numită InfoSTB, testăm un tramvai, un autobuz şi un troleibuz.

Aplicaţia arată în timp real unde se află fiecare maşină şi se actualizează la întârziere. Urcăm într-un tramvai vechi şi greu accesibil pentru persoanele vârstnice.

Din cauza aglomeraţiei de pe traseu tramvaiul 55 acumulează primele întârzieri, urma să ajungă la Școala Iancului la ora 12.14, acum este ora 12 şi 18 minute, deci o întârziere de 4 minute.

O să urcăm în troleibuzul 70 care trebuia să sosească în staţie la 12 şi 24, este 12 şi 25, a întârziat un minut. Am coborât în troleibuz cu 4 minute întârziere în staţia care se afla fix în fața primăriei capitalei. Acum așteptăm autobuzul 122.

Este ora 1 şi 14 minute. După o aşteptare de aproape 20 de minute, chiar mai bine, în sfârşit autobuzul 122 a ajuns în staţie.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov coordonează activitatea operatorilor de transport şi a amendat STB cu peste 10 mii de euro pentru că maşinile nu pleacă la timp din staţii, dar şi pentru mizerie.

Călător: “Este murdar, nici măcar nu mă ţin de bară, deşi am sticluţa cu dezinfectant”.

Deşi aplicaţia InfoSTB anunţă când vin maşinile, nu toţi pasagerii au telefoane mobile. Mulţi şi-ar dori informaţii pe panouri în staţii sau chiar în autobuze.

Şi Serviciul Transport Voluntari, al doilea cel mai mare operator din regiune, a fost amendat pentru problemele de pe traseu.

Lucrurile arată diferit în alte oraşe din România. De pildă, în Cluj, mai bine din jumătate din flota este nepoluantă. Tramvaiele şi troleibuzele sunt noi şi cu aer condiţionat. Cele fără aer vor fi scoase în curând, promite primăria.

Femeie: ”E curat, am avut aer condiţionat toată vara”.

Bărbat: ”E foarte bun sistemul, curat, nu aştepţi mult”.

Plata biletelor se face la automatele din staţii sau cu cardul, în interior. În Bucureşti, plata se poate face prin aplicaţie, la chioşcurile din staţii sau prin SMS. Plata cu cardul se face doar pe câteva linii de tramvai, în autobuzele noi.

sursa: stirileprotv.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati