Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov cere un plan concret privind anul şcolar 2020-2021

Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI) spune că, având în vedere situaţia actuală a educaţiei din România şi dezbaterea amplă din spaţiul public privind redeschiderea şcolilor, asociaţiile reprezentative ale elevilor solicită autorităţilor să prezinte un plan concret privind anul şcolar 2020-2021.

„Asigurarea accesului la educaţie, indiferent de situaţia socio-economică, şi a igienei din unităţile din învăţământ sunt măsuri pe care Guvernul României trebuie să le ia de urgenţă.

În acest sens, reprezentanţii AEBI se vor afla la Guvernul României mâine, 3 august, începând cu ora 10:00, pentru a manifesta împotriva ignoraţiei autorităţilor în ceea ce priveşte anul şcolar următor.

Menţionăm că în acest timp colegii din cadrul Asociaţiei Elevilor din Maramureş, Asociaţiei Vâlcene a Elevilor şi Asociaţiei Elevilor din Constanţa vor depune un colet la poştă având ca şi conţinut un ceas, acesta făcând referire la faptul că timpul trece, iar autorităţile nu au un plan concret pentru reînceperea şcolii în luna septembrie”, transmite AEBI, printr-un comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati