Program de evaluare vocațională pentru tineri, cu scopul de a-i îndruma către cariera potrivită

Asociația HAPPY MINDS continuă și anul acesta programul „Educație pentru viață” și organizează în perioada 24 mai – 31 iunie 2021 campania națională de evaluări vocaționale „EU ce fac mai departe”. Campania vizează o mai bună compatibilitate pentru integrarea tinerilor în meseriile zilelor noastre și va asigura 500 de evaluări gratuite pentru elevii din clasele VII – VIII și XI -XII.

  • În luna iunie, elevii din clasele VII – VIII și XI -XII pot face evaluări vocaționale gratuite. În cadrul campaniei „Eu ce fac mai departe?” derulată de depreHUB #teens, 500 de tineri din România își vor afla profilul psihologic și vocațional. Pentru a beneficia de evaluare gratuită, tinerii sau ONG-urile care dezvoltă proiecte cu adolescenți trebuie să acceseze www.adolescenti.deprehub.ro/Eu-ce-fac-mai-departe/  pentru a se înscrie în program.

Noutatea programului constă în faptul că anul acesta Asociația Happy Minds va aloca un număr de 300 evaluări vocaționale gratuite pentru trei ONG-uri care dezvoltă proiecte cu adolescenți. Copii instituționalizați, tineri care provin din familii ori medii defavorizate și care altfel nu ar fi avut acces la un proces de evaluare vocațională vor putea fi integrați în program, beneficiind de suport pentru orientarea lor academică sau profesională.

Alegerea meseriei sau facultății, sursă de stres și anxietate pentru tinerii de azi

Campania „EU ce fac mai departe?” atrage atenția asupra unui subiect mai puțin dezbătut, incompatibilitatea dintre aptitudinile și profilul academic sau profesional pe care tinerii de azi aleg să îl urmeze, determinată în bună parte și de nivelul scăzut de autocunoaștere.

Conform ultimelor cercetări făcute la nivelul țării, 1 din 3 studenți nu termină studiile universitare la care se înscrie. Unul dintre motivele principale este incompatibilitatea cu domeniul ales, căci o parte dintre cei care abandonează cursurile se reînscriu anul următor la o altă specializare.

Tinerii sunt mai predispuși la a face alegeri greșite

În lipsa unei bune cunoașteri de sine, tinerii sunt mai predispuși la a face alegeri greșite referitoare la facultatea ori meseria pe care vor să o urmeze. Stresul si presiunea resimțite în astfel de situații, deseori percepute ca eșec, ajung să le provoace anxietate, depresii și chiar patologii mai grave:

„De la lansarea proiectului depreHUB #teens și până în prezent, am asistat terapeutic foarte mulți tineri cu anxietate socială sau de succes și, de cele mai multe ori, la bază se afla o cunoaștere insuficientă a resurselor personale, atât din perspectiva aptitudinilor, cât și din lipsa încrederii că au posibilitatea de a face propriile alegeri și de a-și asuma consecințele. Deseori am întâlnit tineri care în urma unui eșec școlar neasumat au ajuns să facă depresii, să abandoneze școala, să își creeze o traumă de eșec semnificativă și astfel să piardă câțiva ani din tinerețea lor. Prin campania „EU ce fac mai departe?” Asociația Happy Minds continuă demersurile de prevenție a anxietății și depresiei în rândul adolescenților, precum și de conștientizare și informare pentru o mai bună adaptare a competențelor tinerilor pentru viața și câmpul de muncă. Astfel, chiar dacă în următorii 10 ani vor exista meserii care se vor transforma în unele cu totul noi sau vor dispărea în întregime, cunoașterea abilităților (ceea ce știu să facă cel mai bine), intereselor (ceea ce le place să facă) și valorilor (ceea ce este important pentru ei) le va asigura o integrare mai ușoară în profesiile care să răspundă cât mai fidel profilului lor psihologic și vocațional”, afirmă Psiholog Yolanda Crețescu, președintele Asociației Happy Minds.

Programul campaniei ”EU ce fac mai departe?”

Campania se va desfășura în trei etape:

Etapa 1: înscrierea elevilor și a ONG-urilor (perioada 24 – 31 mai 2021)

Etapa 2: selecția și anunțarea ONG-urilor câștigătoare ( perioada 1– 2 iunie 2021)

Etapa 3: aplicarea evaluărilor vocaționale pentru ONG-urile câștigătoare (perioada 7 – 30 iunie 2021)

Evaluarea vocațională se va realiza online și va consta într-o serie de teste care măsoară aptitudinile și abilitățile necesare practicării cu succes a majorității profesiilor; interesele; structura de personalitate, echilibrul emoțional și orientarea vocațională a elevului.

În urma evaluării, fiecare elev va primi un raport cu tipul profilului psihologic și vocațional propriu.

Campania EU ce fac mai departe face parte din programul de evaluare vocațională “Educație pentru viață”, derulat de Asociația Happy Minds în fiecare an, pe tot parcursul lunii iunie, cu scopul de a le oferi copiilor, din clasele a VII-a, a VIII-a, a XI-a și a XII-a, ghidajul și sprijinul necesare pentru viitorul parcurs educațional și profesional.

Mai multe informații despre campanie și înscriere se găsesc pe site-ul proiectului depreHUB #teens: www.adolescenti.deprehub.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati