Asociațiile de elevi din mai multe județe cer ca şcolile să nu fie închise

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM) şi Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE) contestă decizia privind închiderea tuturor unităţilor de învăţământ din ţară şi solicită ca acolo unde rata incidenţei este mai mică de 3/1000 de locuitori, cursurile să se desfăşoare fizic.

Reprezentanţii elevilor consideră că măsura nu prezintă o necesitate în localităţile unde incidenţa de COVID-19 este mai mică decât 3/1000 de locuitori. Mai mult, este obligatoriu ca şcolile din aceste zone, unde numărul de cazuri este scăzut, orele de curs să fie realizate în mod tradiţional.

De asemenea, aceştia mai precizează faptul că în zonele izolate, din mediul rural spre exemplu, decizia de a muta cursurile în online va duce implicit la creşterea ratei abandonului şcolar, întrucât infrastructura necesară învăţământului la distanţă nu există.

Ei menționează faptul că nici la momentul actual dispozitivele conectate la internet, destinate elevilor cu posibilităţi materiale reduse, nu au ajuns la aceştia, din cele 900.000 de dispozitive, fiind livrate câteva mii.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării trebuie să ia măsuri de urgenţă şi să nu mai tergiverseze accesul la educaţie, un drept fundamental, garantat de Constituţie.

Pe această cale, asociaţiile de elevi din ţară solicită ferm autorităţilor să permită desfăşurarea în format fizic a orelor de curs, acolo unde numărul de cazuri permite acest lucru şi să asigure de urgenţă infrastructura necesară.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati