ASPA București: Cinci câini, inclusiv o femelă cu pui, ridicați din Sectorul 4. Peste 100 de câini capturați de la începutul anului

Cinci câini, o femelă cu trei pui și un mascul adult, au fost ridicați zilele trecute de echipajele Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) București din zona Drumul Dealul Bradului, Sectorul 4.

Potrivit ASPA, câinii se adăposteau în incinta unui șantier, de unde ieșeau frecvent pe domeniul public. Femela a fost tranchilizată de la distanță, iar ceilalți câini au fost capturați cu ajutorul plasei. Întrucât accesul echipajelor în șantier nu a fost permis, ASPA a solicitat sprijinul Serviciului Poliția Animalelor din cadrul Poliției Locale a Municipiului București, care a sancționat administratorul șantierului.

A doua zi, echipajele ASPA au revenit în zonă și au mai ridicat doi pui ai aceleiași femele. Aceștia au fost transportați în același adăpost, alături de mama și frații lor.

Reprezentanții ASPA au precizat că intervenția s-a desfășurat cu sprijinul persoanei care a făcut sesizarea și care avea grijă de câini atunci când aceștia ajungeau pe stradă.

Tot săptămâna trecută, echipajele ASPA au intervenit în toate sectoarele Capitalei, inclusiv în zonele Șoseaua Giurgiului, strada Dumitru Brumărescu și CFR Progresul din Sectorul 4, Bucureștii Noi (zona metrou Jiului), strada Lonea și strada Nadeș din Sectorul 1, strada Zăbrăuți și strada Firuța din Sectorul 5. În urma acestor acțiuni au fost capturați 62 de câini, dintre care 32 adulți și 30 de pui.

  • De la începutul anului și până în prezent, 101 câini au fost ridicați de pe domeniul public și sunt îngrijiți în adăposturile ASPA.

ASPA reamintește că intervențiile sunt realizate atât în urma sesizărilor primite de la cetățeni, cât și prin acțiuni proprii, desfășurate în special în zone cu probleme recurente cauzate de nerespectarea obligației de sterilizare.

Sterilizarea câinilor de rasă comună este obligatorie prin lege, iar nerespectarea acestei prevederi se sancționează cu amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei. Abandonul animalelor se pedepsește cu amenzi de până la 12.000 de lei.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati