ASPA prezintă cazurile unor câini ajunși în adăpost cu afecțiuni grave. Un animal cu fracturi multiple a fost adoptat
Mai mulți câini preluați recent de echipele ASPA au ajuns în adăposturi în stare medicală precară, unii necesitând intervenții rapide și tratamente complexe. Cazurile sunt prezentate de ASPA București într-un apel la responsabilitate și prevenirea abandonului.
La ASPA Mihăilești se află în îngrijire un mascul de 14 ani, metis de ciobănesc german, preluat cu o infestare masivă cu purici, slăbire avansată și probleme articulare severe. Câinele a început tratamentul și are o evoluție favorabilă.
Un alt mascul, în vârstă de aproximativ doi ani, a fost adus în adăpost cu o hemoragie digestivă activă. Animalul a fost stabilizat și tratat, iar starea sa evoluează foarte bine. Tot la Mihăilești se află o femelă de aproximativ 14–15 ani, nemicrocipată, cu mai multe afecțiuni degenerative asociate vârstei. Aceasta primește tratament și este monitorizată periodic.
La ASPA Bragadiru este îngrijit un mascul de aproximativ șase ani, găsit pe marginea unui drum cu plăgi multiple la nivelul gâtului, pieptului și zonei lombare. Câinele a fost stabilizat, iar rănile majore au fost tratate și suturate. Prognosticul rămâne însă rezervat.
ASPA anunță și un caz cu evoluție pozitivă: un câine de aproximativ trei ani, preluat cu multiple fracturi ale bazinului și dificultăți majore de deplasare, a fost adoptat și învață să meargă cu ajutorul unui cărucior special.
Reprezentanții ASPA atrag atenția că sterilizarea este una dintre măsurile esențiale pentru prevenirea abandonului. De asemenea, proprietarii trebuie să își asume îngrijirea animalelor pe întreaga durată a vieții acestora, inclusiv în perioadele de boală sau bătrânețe.
Abandonul animalelor este contravenție și poate fi sancționat cu amenzi de până la 12.000 de lei.


