ASSMB prezintă situația internărilor pacienților infectați cu COVID-19 în cele trei spitalele administrate de Primăria Capitalei

Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) a transmis, printr-un comunicat de presă, situația internărilor pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2, în cele trei unități sanitare pe care le are în administrare Primăria Capitalei, prin ASSMB – Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, Spitalul Clinic Colentina și Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, spitale aflate în prima linie a luptei împotriva pandemiei de COVID-19.

Conform ASSMB – Sâmbătă, 20.06.2020, la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, care dispune de 420 de paturi, sunt internate 304 persoane cu COVID-19, dintre care șase se află la Terapie Intensivă (ATI).

De la declanșarea pandemiei, în această unitate sanitară de fază 1 au fost internate în total 2.247 persoane, din București și din țară – din care 1.696 confirmate cu boala COVID-19, cel mai mare număr de pacienți internați dintre toate spitalele COVID din România.

Menționăm că, la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, fiecare pacient suspect de infecție cu virusul SARS-CoV-2 ocupă un întreg salon, indiferent de numărul de paturi din acesta, pentru a preveni răspândirea bolii.

  • La data de 20.06.2020, Spitalul Clinic Colentina are un număr de 77 de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, dintre care șapte se află la Terapie Intensivă (ATI). În total, de la sfârșitul lunii martie și până în prezent, la Spitalul Clinic Colentina au fost internați 542 de pacienți confirmați cu COVID-19.

Din totalul de 867 paturi de care dispune, spitalul a primit aviz de funcționare pentru 455. Menționăm faptul că, Spitalul Clinic Colentina, unitate sanitară desemnată suport COVID prin ordin al ministrului Sănătății, nu are în structura sa o secție de boli infecțioase.

  • La Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, care a preluat toate cazurile de pacienți infectați care necesitau dializă, de la sfârșitul lunii martie și până în prezent au fost internați 50 de persoane confirmate cu COVID-19.

Primăria Capitalei, prin ASSMB, a susținut continuu eforturile personalului medical din cele trei unități sanitare, asigurând materialele de protecție, echipamentele și aparatura medicală necesare în această perioadă dificilă. Și în continuare, Primăria Capitalei va lua toate măsurile care se impun pentru a asigura tratarea promptă a bolnavilor de COVID-19, adaptându-și în permanență efortul la evoluția numărului de pacienți confirmați.

Așa cum se poate vedea din datele disponibile, numărul de pacienți confirmați cu COVID-19 internați în aceste trei spitale de elită ale Primăriei Capitalei, a fost, de la începutul pandemiei, de 2.288.

Din datele oficiale ale INSP, reiese că în București, până la această data, a fost înregistrat un număr de aproximativ 2.500 de pacienți confirmați cu COVID-19.

Sursa: BIROUL DE COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE ASSMB

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati