ASSMB transmite că spitalele din Capitală se confruntă cu situaţii critice şi cere Guvernului să ia măsuri

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti avertizează asupra ”crizei profunde” din sistemul sanitar şi cere Guvernului să urgenteze soluţiile pentru „a evita colapsul” şi pentru a proteja viaţa şi sănătatea cetăţenilor.

Conform unui comunicat de presa, măsurile legislative recente „au adus sistemul medical în pragul colapsului”, prin „ignorarea” crizei din sănătate şi prin „tăierea drastică” a fondurilor spitalelor.

„Spitalele din Capitală, aflate sub administrarea ASSMB, se confruntă cu situaţii critice, iar consecinţele sunt alarmante. Situaţia s-a agravat odată cu protestul angajaţilor CNAS. La Spitalul Clinic Colţea, programul de decontare a facturilor pentru citostaticele achiziţionate a fost decalat, punând în pericol vieţile pacienţilor care depind de aceste tratamente vitale”, precizează ASSMB.

La Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie şi TBC Osteoarticular Foişor, finanţarea „inconstantă” a Programului Naţional de Ortopedie „împiedică” proiectarea şi programarea activităţii de implantologie şi creează presiuni din partea pacienţilor şi a autorităţilor. Spitalul are nevoie de un stoc endoproteic permanent, în valoare de aproximativ 12 milioane de lei, pentru a-şi putea desfăşura neîntrerupt activitatea, menţionează sursa citată.

Este invocat şi cazul Spitalului de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, unde lipsa fondurilor pentru plata salariilor şi a facturilor de utilităţi „pune în pericol” întreaga activitate.

„Acestea sunt doar câteva exemple ale situaţiilor dificile prin care au trecut spitalele în aceste zile. Incertitudinea cu privire la modul în care vor gestiona resursele financiare în lunile viitoare este accentuată de ordonanţa privind reducerea cheltuielilor, care pune în pericol sănătatea pacienţilor şi funcţionarea spitalelor prin lipsa resurselor financiare”, se mai arată în comunicat.

Recent, conducerea ASSMB şi managerii celor 19 spitale din Capitală administrate Primăria Capitalei au adresat Guvernului un memoriu comun, solicitând efectuarea tuturor demersurilor legale necesare, în vederea iniţierii şi adoptării unui act normativ prin care să se modifice OUG nr. 90/2023, în sensul stabilirii unei derogări/exceptări de la aplicarea art. I alin. (1) şi art. II alin. (1), în ceea ce priveşte achiziţiile şi cheltuielile destinate unităţilor sanitare publice.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati