Astăzi, 20 Noiembrie 2023, se lansează NOA – Partidul pentru Natură, Oameni și Animale.
Activiști din societatea civilă au anunțat luni lansarea Partidului pentru Natură, Oameni și Animale (NOA), potrivit unui comunicat de presă. Partidul NOA ”promovează respectul pentru orice formă de viață, empatia, corectitudinea și implicarea civică. Considerăm că preocuparea și respectul pentru Natură, Oameni și Animale sunt obligatorii în orice societate civilizată”, se arată în comunicat.
Partidul este condus de Lucian Rad, președinte interimar, potrivit comunicatului citat.
Lucian Rad a fost consilier județean USR la Brașov, dar a demisionat în luna august și din partid, și din Consiliul Județean, nemulțumit de faptul că proiectele sale privind protecția animalelor nu au fost susținute politic.
NOA urmărește să îmbunătățească politicile publice și legislația privind natura, oamenii și animalele, se mai arată în comunicat.
Următorii pași ai partidului NOA vor fi dezvoltarea filialelor și a listelor de membri candidați, în cât mai multe județe.