Astra Film revine la Chișinău la mai puțin de o lună după ce a aniversat 30 de ani într-o ediție în care majoritatea proiecțiilor au putut fi văzute, la Sibiu, în premieră mondială sau națională.
Organizatorii, Astra Film – CNM Astra și Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, aduc la Chișinău, în perioada 17-19 noiembrie 2023, o selecție de filme primite cu entuziasm de publicul din România și care au fost premiate la AFF 2023 de juriile Competițiilor România și Voci Emergente ale Documentarului.
În deschidere va fi prezentat filmul-eveniment Calea Laptelui (work-in-progress), de Dumitru Budrala, în prezența autorului.
Proiecțiile vor avea loc la Cineplex Loteanu. Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Cei care doresc să participe sunt rugați să trimită un mail pe adresa rezervare@astrafilm.ro.
Publicul din Chișinău va avea ocazia să vadă o selecție a celor mai bune filme prezentate la Astra Film Festival în urmă cu mai puțin de o lună. În plus, vor putea asista, în premieră, la filmul documentar Patimi și sfinți, o producție Creativepedia, realizată cu sprijinul Guvernului României, prin Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, „un film despre două țări, o limbă, un popor și câteva milioane de patimi”, în care este prezentată, într-o perspectivă artistică modernă, „diagrama emoțională a societății din Republica Moldova raportată la întreg spațiul românesc”.
„Așa cum am anunțat la prima ediție, Astra Film Chișinău devine un eveniment DRRM emblematic peste Prut. Cele mai bune filme documentar validate de specialiștii Astra Film Festival de la Sibiu vin și anul acesta la Chișinău, în locații noi, cu secțiuni noi, în special cea dedicată tinerilor, la Universitatea de Stat din Moldova”, afirmă secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu.
Filmul din deschiderea AF Chișinău 2023, Calea laptelui, de Dumitru Budrala, a fost aclamat îndelung la prima sa proiecție, tot într-o versiune work-in-progress. Potrivit presei din România, filmul, care surprinde „obiceiuri străvechi, relații de familie și o muncă desprinsă parcă din basmele populare”, este „o fermecătoare incursiune în interiorul unui fenomen aflat pe cale de dispariție” (Observator cultural), „o bijuterie de film” (Republica), „unul dintre cele mai frumoase filme despre transhumanță” (Ora de Sibiu), alcătuit din „filmări calde și complete despre o relație care va fi imposibil de reprodus probabil peste câțiva ani” (Libertatea), „obiectivul camerei de filmat lăsând impresia că poate vedea mai adânc și mai expresiv decât ochiul și gândul omenesc” (Cotidianul). După film, regizorul Dumitru Budrala va răspunde întrebărilor publicului.
„Mă bucură nespus faptul că putem reveni la Chișinău, cu aceeași emoție, propunând publicului de aici o selecție specială a unora dintre filmele cele mai aclamate în urmă cu o lună la AFF 2023, inclusiv pe acelea care au obținut cele mai importante premii. Aducem de asemenea filme dedicate adolescenților, încurajați de succesul de care se bucură în România programul de educație prin film documentar Astra Film Junior”, a declarat Dumitru Budrala, directorul-fondator Astra Film Festival.
Filme premiate la AFF 2023, în fața publicului din Chișinău
Despre filmul Amar, de Diana Gavra, coproducție România-Spania, foarte apreciat la ediția AFF din acest an (Premiul pentru Perspective Noi, Competiția România), presa din România a scris elogios: „Amar e portretul, uneori șocant, al unei lumi complexe, creionată după o îndelungată observație din interior”(G4Media), „regizoarea Diana Gavra intră în lumea închisă a hoților de buzunare și o prezintă publicului” (PressHub), „prezintă „crema” hoților de buzunare din România, celebrități ale acestei tagme” (Tribuna). Diana Gavra va fi prezentă la proiecție, iar după film va dialoga cu publicul.
Locul unde nimeni nu zice „te iubesc”, o coproducție Belgia-Franța realizată de regizorul de origine amerindiană Sergio Guataquira Sarmiento, este „un film pitoresc, emoționant, cu multe substraturi, iar călătoria personală a regizorului în căutarea propriei lui identități deschide un narativ despre efectele colonialismului”, potrivit juriului care i-a acordat premiul pentru cel mai bun documentar al competiției Voci emergente ale filmului documentar la AFF 2023.
Filmul franțuzesc Dulcele sărut al pământului, de Gautier Gumpper, arată povestea unui bărbat care a ales să trăiască sub un pod din Strasbourg, să transforme totul într-o grădină și să protesteze într-un mod inedit la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru nedreptatea care simte că i s-a făcut în România. „Un film care prezintă frumusețea vieții născută din lupta, din dorința de a conserva demnitatea, integritatea individuală”, este motivația juriului care a decis că „Dulcele sărut al pământului” a fost cel mai bun documentar al Competiției România la AFF 2023.
Program bogat cu filme memorabile
Memoria clipei, filmul regizorului Ovidiu Georgescu, aduce în prim-plan povestea unei foste învățătoare din Munții Apuseni, o adevărată enciclopedie vie a unei comunități pe cale de dispariție.
Altă identitate, coproducție SUA-Marea Britanie, film regizat de Sophie Compton și Reuben Hamlyn urmărește căutarea dreptății de către o studentă care descoperă că imaginea și identitatea i-au fost furate și folosite în materiale pornografice disponibile pe internet. Filmul, care poate fi urmărit și de adolescenți de peste 15 ani, prezintă imagini blurate cu conținut explicit.
Filmul norvegian Magnus, de Benjamin Ree, prezintă imagini inedite din copilăria lui Sven Magnus Øen Carlsen, care a câștigat titlul de mare maestru la șah, conturând un tablou unic al copilului de geniu care avea să devină multiplu campion mondial la șah.
Adolescenții sunt invitați la Lumea lui Storm se topește – Oceanul Arctic și clima (regia Lynn Klockow, Norvegia), despre un tânăr care trăiește pe Insula Spitzbergen din Oceanul Arctic, Norvegia, unde sunt mai mulţi urşi polari decât oameni; Julieta și țestoasele într-o supă de plastic, de Mirjam Marks, Olanda – despre o fată de 14 ani care salvează broaștele țestoase afectate de poluare; Lecții simple (regia Dorottya Zurbó, Ungaria) – povestea unei fete care a fugit din Somalia ca să evite căsătoria cu un bărbat mult mai în vârstă și trebuie să ia totul de la zero într-o nouă cultură.
Intrarea la proiecții este gratuită, în limita locurilor disponibile. Este necesară rezervarea făcută în prealabil prin mail la rezervare@astrafilm.ro.