Cărturești se confruntă cu un incident de securitate informatică semnalat pe 22 octombrie, care a perturbat temporar o parte din activitatea companiei. Site-ul și aplicația sunt momentan indisponibile, iar în librăriile fizice anumite servicii nu pot fi utilizate, potrivit unui mesaj transmis de companie.
Reprezentanții Cărturești au anunțat că au luat măsuri de protecție imediat după identificarea incidentului, au notificat autoritățile competente și colaborează cu specialiști externi în securitate cibernetică pentru investigarea și remedierea problemei.

Până în prezent, compania precizează că nu există indicii că datele utilizatorilor ar fi fost accesate sau extrase. Investigația este în desfășurare, iar Cărturești anunță că va reveni cu informații pe măsură ce vor apărea noi detalii.
De asemenea, datele financiare, inclusiv cele ale cardurilor de plată, nu ar putea fi afectate, deoarece nu sunt stocate și nici procesate în sistemele companiei.
Ce servicii sunt disponibile în librăriile Cărturești
Librăriile fizice rămân deschise, iar plata cu cardul și numerarul funcționează normal. Totuși, mai multe servicii sunt suspendate temporar, din precauție.
Astfel, clienții nu pot utiliza momentan programul de loialitate, nu pot acumula puncte la cumpărături și nici nu pot folosi punctele deja existente. Emiterea facturilor și utilizarea voucherelor sunt, de asemenea, indisponibile temporar.
Voucherele cadou rămân valabile, iar perioada lor de valabilitate va fi prelungită automat până la finalul lunii decembrie, potrivit companiei.
Cărturești avertizează asupra mesajelor false
În contextul incidentului, compania le recomandă clienților să fie atenți la mesajele care par să provină de la Cărturești, firme de curierat, bănci sau alte instituții și care solicită parole, coduri de autentificare, date bancare ori efectuarea unor plăți.
Utilizatorii sunt sfătuiți să nu acceseze linkuri și să nu deschidă atașamente provenite din surse suspecte. De asemenea, persoanele care folosesc parola contului Cărturești și pe alte platforme sunt îndemnate să o schimbe preventiv și să utilizeze parole diferite pentru fiecare cont.
Mesajele suspecte transmise în numele companiei pot fi redirecționate la adresa [email protected], pentru ca reprezentanții să poată verifica situația și să avertizeze comunitatea.
Cărturești anunță că lucrează împreună cu specialiști externi și autoritățile pentru restabilirea tuturor sistemelor în condiții de siguranță. Pentru asistență privind comenzile, clienții pot scrie la [email protected] sau pot suna la 0376 448 000.
Ce este important de știut:
- Site-ul carturesti.ro este temporar indisponibil
- Librăriile fizice sunt deschise: Plățile cu cardul și numerarul funcționează normal. Temporar, programul de loialitate, emiterea facturilor și utilizarea voucherelor nu sunt disponibile. De asemenea, nu se pot acumula puncte la cumpărături sau folosi punctele din sistem.
- Voucherele cadou rămân valabile și se prelungesc automat până la finalul lunii decembrie.
- Atenție la mesaje false: Fiți vigilent(ă) la mesajele care par să vină din partea Cărturești, a firmelor de curierat, a băncilor sau a altor instituții și care vă solicită furnizarea de parole, coduri de autentificare, date de card sau efectuarea unor plăți. Nu deschideți linkuri sau atașamente din surse suspecte.
- Măsuri de igienă digitală: Dacă folosiți parola contului Cărturești și pentru alte conturi sau platforme, vă recomandăm preventiv să o schimbați în acele locuri. Folosiți o parolă distinctă pentru fiecare cont.
- Semnalați abuzurile: Dacă primiți un mesaj suspect transmis în numele nostru, vă rugăm să ni-l redirecționați la [email protected], pentru a putea avertiza rapid întreaga comunitate.
”Lucrăm neîntrerupt, alături de specialiști externi și autorități, pentru repunerea în funcțiune a tuturor sistemelor în condiții de maximă siguranță.”, a transmis compania.


