O nouă săptămână vine cu o altă şansă ca bunicii din comunitate să le citească basme şi poezii copiilor care doresc acest lucru. Astfel,în fiecare zi de miercuri, între orele 10.00 – 12.00, cele două sedii ale magazinelor SocialXchange, din Calea Crângaşi nr. 3 şi, respectiv, Aleea Lunca Cernei nr. 6A, îi aşteaptă pe copii la întâlnirea cu eroi extraordinari, locuri îndepărtate şi aventuri fantastice. Vocea care îi poartă pe cei mici în alte lumi aparţine seniorilor din cadrul Cluburilor de Seniori Sector 6.
În această miercuri, 17 iulie, „Atelierul de Poveşti” primeşte întăriri! Prinţilor şi prinţeselor li se alătură alte personaje menite să le facă prichindeilor vacanţa mai frumoasă şi sănătoasă: medicii! La magazinul caritabil SocialXChange Crângaşi, Andrei Niţă, medic stomatolog şi Adriana Mateescu, medic pediatru, îi vor introduce pe cei mici în lumea educaţiei medicale. Se vor purta discuţii despre igienă, despre ce alimente îi vor ajuta să crească mari şi sănătoşi, cum pot preveni accidentele şi cum medicul pediatru poate deveni prietenul lor cel mai bun, a anunţat un comunicat al primăriei.
- O altă discuţie importantă va avea loc la magazinul caritabil SocialXChange din Drumul Taberei, acolo unde se va căuta un răspuns la întrebarea: „Cu ce înlocuim gadgeturile?” Împreună cu părinţii prezenţi la atelier, specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 vor pune pe hârtie toate variantele pe care cei mari le au la dispoziţie pentru a-i convinge pe copii să renunţe mai uşor la lumea virtuală în favoarea celei reale.
În paralel cu „Atelierul de poveşti”, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 organizează în fiecare zi de miercuri şi un târg de carte în aer liber, în faţa celor două sedii amintite mai sus.
- O măsuţă sau un raft pline cu volume din literatura pentru toate vârstele şi gusturile îi vor aştepta pe cititorii care pot intra în posesia operei dorite prin intermediul unei donaţii constând în produse de strictă necesitate.
Conform principiului de funcţionare a magazinului, donaţiile vor ajunge la persoane sau familii care se confruntă cu probleme financiare, dar numai în schimbul prestării unor activităţi de muncă în folosul comunităţii.
Cei care doresc mai multe informaţii pot vizita pagina web a magazinului www.socialxchange.ro.
Cei care doresc să se înscrie în program pot suna la numerele de telefon 0371.525.427 sau 0725.600.885 (Magazin SocialXChange Crângaşi), 0371525992 sau 0738.191.804 (Magazin SocialXChange Drumul Taberei), sau pot scrie la adresa de email office@dgaspc6.com.