Ateliere pentru copiii de 0-3 ani la Opera Comică pentru Copii

Opera Comică pentru Copii lansează un program educațional adresat categoriei de public cu vârste cuprinse între 0-3 ani.

Atelierele Bubu includ cursuri de educație emoțională timpurie, de nutriție și psihonutriție pediatrică, de kinetoterapie și meloterapie și ateliere muzicale.

Întâlnirile durează 45 de minute și se desfășoară în cele două săli dedicate din incinta Operei Comice pentru Copii, conform programului disponibil pe site-ul magazinulocc.ro, de luni până vineri, în intervalul orar 9:30-12:30.

Bebe Fest – singurul festival din România dedicat copiilor cu vârste între 0-3 ani –  continuă și în acest weekend la Opera Comică pentru Copii, pe 7 și 8 octombrie, în intervalul orar 10-20.

În incinta festivalului sunt amenajate zone de relaxare, de servit masa, atât pentru părinți, cât și pentru bebeluși – food court bebe, unde se pot degusta gratuit produse alimentare destinate bebelușilor, o parcare pentru cărucioare, o salină în aer liber, zone de joacă, o căsuță senzorială, zone de alăptare, trambuline, trenuleț și piscină cu bile – toate pentru bebeluși.

Ultimul weekend alături de „Erus și Valea Recunoștinței”

„Erus și Valea Recunoștinței”,  unul dintre cele mai iubite titluri de musical din repertoriul OCC, se joacă pentru ultima oară în această stagiune, astfel: vineri, 6 octombrie, de la ora 18:30, respectiv sâmbătă și duminică de la orele 11 și 17. Spectacolul realizat de Ana Crăciun-Lambru, după romanul omonim al cunoscutului autor Alec Blenche, emoționează publicul de toate vârstele, având un mesaj puternic despre prietenie, construit în jurul cuvântului „mulțumesc”.

„Lumea are nevoie de mai mulți oameni care să o privească și să o iubească… Mi-am dorit un spectacol la care publicul să exclame wow! și am reușit să-l creez alături de o echipă de oameni fabuloși”, a declarat Ana Crăciun-Lambru. Din echipa de creație fac parte Damian Vlad (muzica), Alina Petrovschi (scenografia), Sabina Chirilă (coregrafia) și Raluca Oprea (asistent de regie). Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro. 

Universul Magiei din Salonul Mozart

Bogdan Muntean prezintă la Opera Comică pentru Copii o nouă serie de trucuri în show-ul „Universul Magiei”! Pe 7, 8, 14 și 15 octombrie, pătrundem într-o lume altfel, în care totul e posibil, în care visele devin realitate, în care ne facem prieteni noi și participăm la spectacol, chiar din confortul scaunului de spectator.

Bogdan Muntean, magicianul rezident la OCC, poate fi aplaudat și în alte spectacole ale Operei Comice pentru Copii, în „Directorul de Teatru” sau în „Magic Way”. De fiecare dată, el își completează numerele de magie cu glume și îi implică pe copii în spectacol. Pentru că anumite vrăji pur și simplu nu funcționează fără ajutorul copiilor.

Târgul Vrăjitoarelor în luna octombrie în Curtea OCC

Din 14 octombrie, timp de trei weekend-uri, se va desfășura în premieră „Târgul Vrăjitoarelor”, în Grădina OCC. Vrăjitoare și regine, pirați și animale fantastice, plus momente de magie și iluzionism transformă curtea Operei Comice pentru Copii într-un loc plin de culoare și suspans.

Mai mult, participanții sunt invitați să pătrundă în lumea sculpturii în dovleci, sub îndrumarea unor meșteri iscusiți.

Copiii pot da viață dovlecilor, transformându-i în opere de artă cu motive inspirate din lumea vrăjitorilor și a magiei, în cadrul atelierului omonim, disponibil pe bază de tichete achiziționate de la Magazinul OCC. Târgul Vrăjitoarelor culminează cu Noaptea Vrăjitoarelor, în ultimul weekend al lunii octombrie, cel mai așteptat prilej pentru ca personajele negative din spectacolele OCC să fie în lumina reflectoarelor. Ele își dau întâlnire pe scena Sălii Mari pentru 6 reprezentații unice, pline de neprevăzut.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati