Atentatul terorist de la Viena a fost revendicat

Organizaţia radicală Stat Islamic a revendicat marţi responsabilitatea atacului de luni seara de la Viena soldat cu cel puţin patru morţi, informează Reuters, AFP şi dpa, potrivit Agerpres.ro

Organizaţia a revendicat atacul într-un mesaj postat pe site-ul Telegram de agenţia sa de propagandă Amaq, fără a aduce însă şi dovezi în acest sens.

Anunţul revendicării este însoţit de o fotografie cu un individ bărbos, despre care se afirmă că era un „soldat al Califatului” numit Abu Dagnah Al-Albany. În aceleași timp, se susține că el a atacat trecătorii din capitala Austriei cu arme de foc, înainte de a fi împuşcat mortal de poliţişti.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati