Controlorii STB pot ameda călătorii chiar dacă aceştia au plătit contravalorea biletului unei călătorii. Este vorba de cei care aleg să plătească biletul prin SMS şi nu ştiu că trebuie să trimită mesajul înainte de a se urca în mijlocul de transport în comun, scrie economica.net.
Plata biletului STB prin SMS este promovată în interiorul mijloacelor de transport în comun atât prin afişe, cât şi prin reclame audio, dar care nu specifică această regulă esenţială.
Posterul descrie modul în care se utilizează serviciul, costul acestuia, şi alte informaţii tehnice, dar nicăieri nu informează călătorii că mesajul trebuie trimis înainte de a se urca în vehicule, o condiţie esenţială fără de care nu pot folosi plata prin SMS a biletului de călătorie.
Ce spune regulamentul STB
Într-adevăr, pe site-ul STB, se specifică faptul că SMS-ul trebuie trimis înainte de a te urca în mijloacele de transport în comun: „Călătorii trebuie să trimită SMS-ul înainte de a urca în vehiculele STB SA, iar în câteva secunde vor primi un mesaj care va conţine un cod de confirmare a tranzacţiei. Titlul de călătorie achiziționat prin SMS trebuie să fie corespunzător mijlocului de transport care urmează să fie utilizat, iar la solicitarea reprezentanților corpului de control acesta trebuie prezentat spre verificare. SMS-ul trebuie păstrat pe toată durata zilei, până la expirarea valabilităţii abonamentului sau, în cazul celorlalte linii, până la efectuarea integrală a călătoriei”.