Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă informează că, alături de parteneri internaţionali, desfăşoară un exerciţiu de masă (Table Top Exercise), care are drept scop intervenţia structurilor cu rol principal de gestionare a situaţiilor de urgenţă care presupune multiple victime, ce nu implică niciun scenariu care să aibă legătură cu o situaţie generată de conflicte armate.
În cadrul acestui exerciţiu se vor simula mai multe scenarii de intervenţie în care sunt implicate multiple victime în domeniul civil.
- De asemenea, în cadrul exerciţiului sunt prezenţi reprezentanţi de la nivelul IGSU, IGAv, MApN, Serviciilor de Ambulanţă Judeţene/Bucureşti-Ilfov, UPU-SMURD, dar şi alte structuri cu rol principal sau secundar în gestionarea situaţiilor de urgenţă, conform scenariilor. Exerciţiul are loc la nivel central, cu prezenţă fizică, iar de la nivel local, prin videoconferinţă”, arată DSU.
”Astfel de activităţi reprezintă o normalitate şi sunt desfăşurate periodic”
Sursa citată precizează că acest exerciţiu nu are nimic în comun cu informaţiile apărute în spaţiul public, conform cărora în aceste zile are loc un „exerciţiu în caz de război”.
„Rolul acestor exerciţii este acela de a verifica bunul mers al măsurilor ce se adoptă în astfel de situaţii, dar si acela de a trage concluzii şi a îmbunătăţi eventualele deficienţe constatate. Facem precizarea ca în cadrul acestui exerciţiu nu sunt implicate forţe şi mijloace în teren, iar astfel de activităţi reprezintă o normalitate şi sunt desfăşurate periodic, fiind un exerciţiu planificat din timp şi care face parte din suita activităţilor necesare pregătirii instituţiilor implicate în gestionarea unor situaţii de urgenţă reale”, informează DSU.