Atenție la nămolul vândut pe plajă. Avertismentul medicilor

Medicii avertizează turiștii de pe litoralul românesc al Mării Negre să nu cumpere nămolul vândut pe plajă. Acesta ar fi adunat din zona Sanatoriului Balnear Techirghiol, deversat după ce ar fi fost deja utilizat pentru tratamente. 

„Folosirea nămolului în scop de prevenire a bolilor, de tratare sau recuperare funcţională este reglementată prin legea balneară. În această lege este prevăzut modul în care este folosit nămolul în sanatoriu şi se referă la aplicația generală în combinaţie cu apă sau alte substanţe naturale.”, explică Olga Surdu, medic Sanatoriul Balnear Techirghiol, la Antena 3 CNN.

Aceasta atrage atenția că nămolul vândut pe plajele de pe litoral conțin de fapt cantități foarte mici de mămol activ. Pentru o baie de nămol în bazele de tratament se folosesc 14 kilograme. Comercianții ambulanți vând 500 de grame şi spun că ajung pentru tot corpul.

„În timpul folosirii nămolului uzat are loc un schimb intens între organism şi mediul peloid. O parte din elementele nămolului trec bariera cutanată şi sunt absorbite de organism. O parte din elementele organismului rizibile din ţesutul subcutanat se duc înspre nămol.

Riscul cel mai mare este compromiterea ideii de factor terapeutic valoros al nămolului. De asemenea, acest nămol poate provoca iritații cutanate”, avertizează  medicul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati