Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul controlorilor aerieni (USAC-CGT) a lansat un apel la grevă, începând din seara zilei de duminică, 17 decembrie, până în dimineaţa zilei de marţi, 19 decembrie, la ora locală 06:00.
În perioada menţionată, Direcţia Generală a Aviaţiei Civile din Franţa (DGAC) a solicitat companiilor aeriene reducerea programului de zbor cu 30% pe aeroportul Paris-Orly şi cu 50% pe aeroportul din Brest (regiunea Bretagne, din nord-vestul Franţei).
Cetăţenii români sunt sfătuiţi să se informeze pe lângă companiile aeriene în legătură cu eventuale întârzieri/anulări ale zborurilor: https://www.parisaeroport.fr/.
MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris: +33 (0)1 47 05 29 66, +33 (0)1 47 05 27 55, +33 (0)1 45 50 39 97, +33 (0)1 47 05 10 40, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel:
– Consulatul General al României la Paris: +33680713729;
– Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164;
– Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;
– Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: http://paris.mae.ro, https://cgparis.mae.ro/, http://lyon.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, www.mae.ro, şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.