Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Portugheză că autorităţile portugheze au emis o atenţionare meteorologică privind temperaturi extreme, în special pentru zona continentală, cu valori cuprinse între 42° şi 45° C, în perioada 12 – 14 iulie 2022. Acest val de căldură poate favoriza apariţia incendiilor de vegetaţie.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Lisabona: +351.213.968.812, +351.213.979.982, +351.213.966.463, +351.213.960.866, apelurile la ultimele două numere de telefon fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României la Lisabona: +351.927.411.628.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea următoarelor pagini de Internet:
– Pentru mai multe detalii despre prognoza meteo pentru următoarele zile: http://www.ipma.pt/pt/otempo/prev.descritiva şi http://www.ipma.pt/pt/otempo/prev.significativa;
– Pentru mai multe detalii despre avertizările meteo emise: http://www.ipma.pt/pt/otempo/prev-sam/;
– Pentru recomandări către populaţie, în situaţii de caniculă: https://www.dgs.pt/em-destaque/temperaturas-elevadas-recomendacoes-da-dgs.aspx.
În plus, Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.