Atenţionare de călătorie pentru Belgia. Sunt posibile perturbări ale transportului public ca urmare a grevei naționale

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Belgia că a fost anunţată o grevă naţională, context în care sunt aşteptate perturbări atât la nivelul transportului public, aerian şi feroviar din Bruxelles, cât şi din întreaga ţară.

Potrivit MAE, avertizarea este valabilă în intervalul 12 februarie 2025, ora 22.00 – 13 februarie 2025, ora 22.00.

Cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei/Bruxelles sunt rugaţi să urmărească paginile de Internet ale companiilor de transport în comun din Regatul Belgiei:

https://www.brusselsairport.be/en/passengers/flights/departing

https://www.brussels-charleroi-airport.com/fr

https:// www.stib-mivb.be/visit.html?l=fr

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles:  +32 (0) 2 347 5338, +32 (0) 2 344 1658, +32 (0)2 343 69 35, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, pot apela la telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Regatul Belgiei: + 32(0) 497 428663.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati