Au fost redeschise cele patru locuri de joacă din Parcul Circul de Stat – FOTO

Viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu, anunţă că joi au fost redeschise cele patru locuri de joacă din Parcul Circul de Stat.

„Au fost reparate toate echipamentele de joacă deteriorate şi am refăcut stratul de tartan în suprafaţă de 2710 mp. Reparaţiile pentru cele 4 locuri de joacă au costat 1,8 milioane lei, iar în cel mai scurt timp vom continua investiţiile în celelalte locuri de joacă din parcurile ALPAB. Pentru mine, în calitate de viceprimar al Capitalei, siguranţa oferită de locurile de joacă pentru copii este cea mai importantă, asigurându-ne astfel că ne îndeplinim sarcinile cât mai responsabil cu putinţă”, a scris Tomescu, pe Faebook.

În noiembrie 2022, Nicuşor Dan anunţa că a fost atribuit primul lot din contractul de reparaţii pentru 14 locuri de joacă din patru parcuri bucureştene.

Primele lucrări au vizat cele patru locuri de joacă din Parcul Circului. Contractul include, de asemenea, patru locuri de joacă în Parcul Tineretului, cinci locuri de joacă în Parcul Regele Mihai I şi unul în Parcul Bordei.

Potrivit edilului Capitalei, locurile de joacă din parcurile aflate în administrarea ALPAB au fost amplasate în perioada 2005-2011, având o durată de viaţă normată de 8 ani. De la amplasarea acestora şi până în prezent nu au mai fost alocate fonduri pentru reparaţii, adăuga primarul general.

 

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati