Au început înscrierile la creșele de stat din Sectorul 6!

Primăria Sectorului 6 anunță deschiderea perioadei de înscriere pentru copiii nou-veniți în creșele de stat. Părinții pot crea conturi pe platforma online crese6.ro începând cu 22 mai, pentru a pregăti înscrierea.

📅 Înscrierea propriu-zisă va avea loc între 26 mai (ora 08:00) și 30 mai (ora 23:59), exclusiv online.

‼️ Până pe 23 mai, ora 23:59, se desfășoară reînscrierea copiilor deja înscriși, iar rezultatele vor fi afișate pe 24 mai, ora 14:00, pe site-ul DGASPC Sector 6.

🧸 Admiterea noilor copii se va face în funcție de locurile rămase disponibile, cu afișarea rezultatelor finale pe 13 iunie.

ACTE NECESARE LA ÎNSCRIERE ȘI REÎNSCRIERE 👇

➡️ Cerere (se completează formularul online);
➡️ Certificatul de naștere al copilului;
➡️ Cărțile de identitate pentru fiecare părinte / reprezentant legal;
➡️ Adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți (aceasta are o valabilitate de 30 de zile de la data emiterii). Sau, după caz, decizia de suspendare a contractului de muncă, adeverință de la ALOFM dacă părintele e șomer sau declarație pe proprie răspundere, dacă părintele realizează venituri din activități independente.
➡️ Tot dacă e cazul – Certificatul de căsătorie al părinților sau Certificatul de divorț.

‼️ Atenție! AU PRIORITATE cazurile sociale:

➡️ Copii cu dizabilități,
➡️ Copii proveniți din familii monoparentale,
➡️ Copii a căror familie beneficiază de venitul minim de incluziune,
➡️ Copii aflați sub tutela altor persoane pensionate,
➡️ Copii luați în plasament,
➡️ Copii aflați în situații de risc de separare de părinți.

AVEM 4 CREȘE, CU UN TOTAL DE 1.135 DE LOCURI 👇

În #Sectorul6, avem patru creșe de stat, aflate în subordinea DGASPC:
📌 Creșa Pinocchio de pe Aleea Compozitorilor nr. 20 (cu 270 de locuri);
📌 Creșa Neghiniță de pe Aleea Crăiești nr. 1 (cu 390 de locuri);
📌 Creșa Harap Alb de pe Str. Estacadei nr. 13 (cu 340 de locuri);
📌 Creșa Îngerașii de pe Aleea Rușețu nr. 6A (cu 135 de locuri).

Creșele funcționează de luni până vineri, orele 06.00 – 18.00 și au vacanță doar 30 de zile pe an, prin rotație, vara, pentru curățenie. Pot fi frecventate de către #copii cu vârsta între 1 și 3 ani.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati