Au început lucrările la Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac

Lucrările pentru ridicarea unui nou hotel de gheaţă la Bâlea Lac au început, urmând să fie finalizate în câteva săptămâni, au anunţat, marţi, reprezentanţii proiectului.

‘În noaptea de luni spre marţi (…), echipa de muncitori s-a mobilizat exemplar şi a fixat primele cofraje, reuşind ridicarea celor dintâi pereţi ai Hotelului de Gheaţă 2022-2023. Activitatea continuă şi zilele următoare, este pregătit terenul pentru extragerea primelor ‘cărămizi’ de gheaţă din calota lacului Bâlea, iar în funcţie de evoluţia lucrărilor şi evoluţia condiţiilor meteorologice, nu peste foarte multe zile, este programat debutul lucrărilor interioare’, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanţii Proiectului de Marketing Turistic ‘Hotel of Ice Bâlea Lac’.

Conform aceleiaşi surse, noul Hotel de Gheaţă ar urma să fie deschis pentru vizitatori şi să primească primii oaspeţi în Ajunul Crăciunului.

Tema proiectului din acest an este ‘Europa’, vizitatorii obiectivului putând admira camerele decorate cu diverse elemente de gheaţă reprezentative pentru capitalele unor ţări de pe continent.

Hotelul va mai dispune de un restaurant şi un bar, unde preparatele vor fi servite în recipiente confecţionate din gheaţă.

‘La fel cum s-a întâmplat în sezoanele anterioare, ineditul hotel ce se construieşte în căldarea glaciară de la Bâlea Lac a fost deja ales ca destinaţie de vacanţă de câteva zeci de turişti români şi peste 500 de turişti străini’, se mai menţionează în comunicat.

Pe 1 februarie 2006, la Bâlea Lac, judeţul Sibiu, la peste 2.000 de metri altitudine, a fost inaugurat primul hotel de gheaţă din sud-estul Europei. În acest an este pentru a şaisprezecea oară când se ridică inedita construcţie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati