Au început lucrările la scuarul central al Căii Văcărești. Peste 300 de arbori vor transforma artera într-un coridor verde și vor reduce poluarea, zgomotul și disconfortul termic

Sectorul 4 al Municipiului București a demarat, în noaptea de 8 spre 9 iunie, lucrările de amenajare a scuarului central de pe Calea Văcărești, una dintre cele mai importante etape ale amplului proiect de modernizare a acestei artere de circulație.

Intervențiile vor avea loc în zona mediană a bulevardului, acolo unde vor fi create noi spații verzi care vor încadra linia de tramvai pe ambele sensuri de mers.

La finalul proiectului, peste 300 de arbori, alături de suprafețe generoase de gazon și alte amenajări peisagistice, vor transforma Calea Văcărești într-un veritabil coridor verde, arată PS 4, într-un comunicat de presă.

Lucrările care au început în această noapte, când tramvaiele au ieșit din circulație, continuă procesul de modernizare demarat pe această arteră, unde au fost deja reamenajate grădinile de bloc, au fost plantate garduri vii și au fost completați arborii lipsă de pe aliniamentul stradal.

Vacaresti

Beneficiile proiectului sunt multiple și vizează direct calitatea vieții locuitorilor. Noii arbori vor contribui la reducerea poluării prin reținerea particulelor de praf și a noxelor generate de traficul rutier, inclusiv a particulelor PM10 și PM2,5.

Totodată, aceștia vor diminua disconfortul termic în perioadele caniculare, prin umbrirea suprafețelor expuse la soare și reducerea efectului de supraîncălzire urbană. În plus, vegetația va avea și rolul de a atenua zgomotul produs de traficul rutier și de circulația tramvaielor.

Pe durata execuției lucrărilor, este posibil să apară disconfort temporar pentru participanții la trafic și pentru locuitorii din zonă, avertizează PS4: ”În aceste condiții, autoritatea locală își cere scuze cetățenilor pentru inconvenientele create, însă aceste intervenții sunt necesare pentru implementarea unui proiect care va aduce beneficii importante comunității pentru următoarele decenii și care va transforma una dintre cele mai circulate artere ale Bucureștiului într-un spațiu urban mai verde, mai sănătos și mai prietenos cu oamenii.”

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati