Au început programele “Grădinița de Vacanță” și „Școala de Vară”. Sunt peste 4.000 de copii participanți, un număr record pentru Sectorul 1

Peste 4.000 de copii participă la programele „Grădinița de Vacanță” și  „Școala de Vară” care au început în această săptămână în Sectorul 1. 

  • Astfel, în perioada 1 iulie- 31 august 2024, în fiecare zi lucrătoare, între orele 08:00-17:00, copiii sunt supravegheați de cadre didactice specializate, primesc mese calde (mic dejun, prânz și gustări) și participă la activități educativ – recreative specifice vârstei lor.

Este un număr record pentru Sectorul 1 de preșcolari și elevi care beneficiază de aceste programe educaționale inițiate și finanțate de către Primăria Sectorului 1. De exemplu, în cursul anului trecut aproape 3.500 de copii au fost incluși în programele “Grădinița de Vacanță” și  „Școala de Vară”.

“Avem un număr record de grădinițe și școli înscrise în aceste programe, un număr record de copii participanți și am alocat un buget fără precedent pentru Sectorul 1 (peste 20 milioane lei). Sunt programe esențiale pentru comunitatea noastră, cât timp sunt la serviciu, părinții își pot lăsa cu încredere copiii în grădinițele și școlile din Sectorul 1”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

În concret, în acest an, programul „Grădinița de Vacanță” este derulat în 14 grădinițe din Sectorul 1, după cum urmează: Grădinița nr. 42, Grădinița nr. 44, Grădinița nr. 46, Grădinița nr. 52, Grădinița nr. 97, Grădinița nr. 116. Grădinița nr. 122, Grădinița nr. 206, Grădinița nr. 222, Grădinița nr. 248, Grădinița nr. 252, Grădinița nr. 281 „Steaua”, Grădinița nr. 283 și Școala Gimnazială nr. 183.

Pentru implementarea programului „Grădinița de Vacanță”, care include 2.200 de locuri, Primăria Sectorului 1 a alocat în acest an suma de 10.237.900 lei. Este vorba despre 150 lei/zi/preșcolar, din care 30 lei/zi/preșcolar se vor aloca pentru hrană și 120 lei/zi/preșcolar se vor aloca pentru activitățile educaționale. Menționăm faptul că, din cele 2.200 locuri, sunt rezervate minimum 25 de locuri pentru preșcolarii cu cerințe educaționale speciale. Pentru aceștia costul total va fi de 215 lei/zi/preșcolar, din care 30 lei/zi/preșcolar se vor aloca pentru hrană și 185 lei/zi/preșcolar se vor aloca pentru activitățile educaționale.

În ceea ce privește programul „Școala de Vară”, acesta va cuprinde 1.820 de elevi și se desfășoară în 15 unități de învățământ: Școala Gimnazială nr. 7, Școala Gimnazială nr. 181, Școala Gimnazială nr. 184, Școala Gimnazială nr. 192, Școala Gimnazială ”Elena Văcărescu”, Școala Gimnazială ”Sfântul Nicolae”, Școala Gimnazială nr. 13, Școala Gimnazială „Uruguay”, Școala Gimnazială nr. 178, Școala Gimnazială „Alexandru Costescu”, Școala Gimnazială nr. 6, Școala Gimnazială nr. 183, Școala Gimnazială nr. 162, Școala Gimnazială ”Sfinții Voievozi” și Liceul Greco Catolic „Timotei Cipariu”.

Pentru acest proiect, administrația locală a Sectorului 1 a alocat de la bugetul local suma de 10.300.500 lei, adică 150 lei/zi/copil,  din care vor fi alocați 30 lei/zi/copil pentru hrană (mic dejun, prânz, gustare), respectiv 120 lei/zi/preșcolar pentru activitățile educaționale.

În ultimii patru ani, am investit masiv în Educație: modernizarea și extinderea unităților de învățământ, cele mai mari burse școlare din România, am atras resurse financiare prin PNRR și am demarat programe educative inedite și atractive”, a mai precizat primarul Clotilde Armand.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati