Au început reînscrierile copiilor la creșele din Sectorul 1

Cei care au domiciliul sau viză de reședință stabilită și valabilă pe raza Sectorului 1, iar copiii lor  frecventează una dintre creșele din Sectorul 1 și nu împlinește vârsta de trei ani până la data de 1 septembrie pot, în perioada 19 mai- 03 iunie, să îi reînscrie pentru anul școlar 2022-2023 la creșa pe care o frecventează.

Cererile de reînscriere trebuie depuse la sediile centrelor de zi de tip creșă pe care copiii le frecventează, însoțite de următoarele documente:

– Copie a actelor de identitate ale părinților/ reprezentanților legali;
– După caz: copie după viza de reședință stabilită pe raza Sectorului 1, aplicată pe spatele buletinului, valabilă la momentul depunerii cererii de reînscriere;
– Copie a certificatului de naștere al copilului.

Înscrierile la creșă pentru locurile rămase libere încep în 04 iulie 2022

Dacă copilul tău nu a frecventat o creșă din Sectorul 1 și îndeplinește condițiile legale îl poți înscrie în perioada 04 iulie 15 iulie 2022 la  una din creșele pe care le administrăm pentru locurile rămase libere după reînscriere.
Numărul locurilor disponibile în centrele de zi tip creșă pentru anul r 2022–2023 vor fi afișate pe site-ul instituției www.dgaspc-sectorul1.ro  după finalizarea procedurii de reînscriere.

Înscrierile, exclusiv online!

Pentru a asigura transparența întregii proceduri, părinții/reprezentanții legali ai copilului vor depune documente necesare înscrierii copilului, exclusiv prin aplicația online, disponibilă pe site-ul instituției, www.dgaspc-sectorul1.ro

Crearea conturilor pentru depunerea cererilor de înscriere se face exclusiv în perioada sesiunilor de înscriere, pe link-ul https://cresa.dgaspc-sectorul1.ro

Dacă întîmpini dificultăți pentru accesarea aplicației online, poti beneficia de asistență pentru înscrierea în aplicația online, la sediul Serviciului Prevenire a Separării Copilului de Familie, din București, Sector 1, Bd. Mareșal Alexandru Averescu, nr. 17, corp H,  în perioada sesiunii de înscriere, în timpul programului de lucru.

Confirmarea înregistrării cererii în aplicația on-line este reprezentată de e-mail-ul generat automat, care conține numărul, data și ora înregistrării cererii și centrul de zi selectat pentru înscriere. În situația în care părinții nu primesc e-mailul de confirmare a înregistrării cererii, procesul de înregistrare trebuie reluat.

Atribuirea locurilor la centrele de zi va fi efectuată ținând cont de luna cu care părinții solicită frecventarea, punctajul cumulat și data și ora înregistrării cererii în aplicația online, fiind soluționate prioritar cererile pentru care părinții au solicitat începerea frecventării în luna septembrie 2022, cererile pentru care s-a solicitat începerea frecventării într-o lună ulterioară vor fi soluționate în funcție de disponibilitatea locurilor (locurile nu pot fi rezervate).

Locurile disponibile vor fi repartizate în funcție de punctajele obținute, în ordine descrescătoare (de la cel mai mare punctaj la cel mai mic).

În situația cererilor cu punctaje egale se va lua în considerare ziua și ora înregistrărilor pe platforma on-line.

Părinții vor primi răspuns prin e-mail cu privire la rezultatul sesiunii de înscriere după afișarea pe site-ul instituției a listelor cuprinzând rezultatele finale.

Important:

– Nu sunt acceptate cereri privind transferul copiilor admiși la unul dintre centrele de zi în urma sesiunii de înscriere sau redistribuire către un alt centru de zi!
– Cererile de înscriere la centrele de zi tip creșă transmise pe e-mail sau depuse la sediile creșelor /sau la sediul DGASPC Sector 1, NU vor fi luate în considerare
– Analiza cererilor va fi realizată exclusiv pe baza documentelor încărcate în aplicația on-line și nu vor fi luate în considerare documente transmise prin intermediul altor canale de comunicare în perioada sesiunii de înscriere sau transemise ulterior perioadei de desfășurare a sesiunii de înscriere prin orice canal de comunicare.

Mai multe amănunte privind calendarul de desfășurare al sesiunii de înscriere la creșă, documente necesare și criteriile de departajare le poți afla de pe site-ul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector1, accesând următorul link: http://www.dgaspc-sectorul1.ro/anunt.aspx?AID=314

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati