Auchan modernizează linia caselor de marcat și oferă clienților 100% din case deschise permanent, anunță compania într-un comunicat de presă.
Ca parte a proceselor de modernizare și digitalizare a companiei, Auchan a început remodelarea liniilor de case din magazine și construirea unui parcurs 100% self check-out pentru clienți.
”Datorită noului sistem de case, clienții beneficiază de un timp redus de așteptare la casele de marcat, toate acestea fiind permanent deschise. De altfel, toți angajații din zona caselor de marcat evoluează spre o nouă meserie, cea de consilier, noul lor rol fiind acela de a acorda consultanță și suport clienților”, arată compania în comunicatul citat.
Noua soluție de case propune o abordare flexibilă, fiind formată din case self service potrivite atât pentru un număr redus de produse, cât și pentru cumpărături mai voluminoase, fiind destinată pentru a evita formarea de cozi și pentru a reduce timpul de aștepare la case. În funcție de dimensiunea magazinului, între 16-50 de case rapide self check-out funcționează permanent în fiecare unitate. Casele rapide self check-out sunt intuitive și ușor de utilizat, iar întregul proces de scanare a cumpărăturilor poate fi realizat în mod individual de către client sau cu ajutorul consilierilor de case, aceștia fiind permanent disponibili pentru a oferi suportul necesar.
După scanarea produselor, clienții pot achita cumpărăturile prin orice modalitate de plată: numerar, card bancar, bonuri de masă digitalizate, etc. De asemenea, noul sistem de case permite scanarea facilă și a cardului de fidelitate MyCLUB Auchan, oferind membrilor numeroase avantaje.
În prezent, 12 dintre magazinele Auchan (hipermarketuri, supermarketuri și magazine de proximitate MyAuchan) din București, Cluj, Constanța, Brașov, Iași și Timișoara sunt deja echipate cu noul sistem de case, urmând ca până în 2025 acesta să fie disponibil în toate unitățile rețelei.
Casierii vor avea un nou job: consilier pentru clienți
Unul dintre cele mai importante aspecte în procesul de schimbare a parcursului de case îl reprezintă transformarea și evoluția meseriei de casier, spre o profesie mult mai atractivă și dinamică.
Astfel, potrivit sursei citate, compania investește în ample procese de formări pentru personalul din acest departament, în urma cărora aceștia vor dezvolta competențele de comunicare și relaționare necesare pentru a acorda consultanță și suport clienților.
Potrivit companiei, peste 60% din încasările cumpărturilor se realizează la casele rapide self check-out, acest comportament fiind accentuat cu precădere în ultimii doi ani. De asemenea, mai multe magazine din rețea înregistrează deja o utilizare exclusivă doar a caselor în care scanarea și plata produselor se fac în regim self check-out.
De asemenea, în continuarea proceselor de digitalizare, pentru o experiență și mai rapidă, clienții vor putea utiliza și Scan&Go, serviciul de self-scan disponibil prin aplicația Auchan App.
Prin Scan&Go, membrii MyCLUB Auchan își vor putea folosi propriile smartphone-uri pentru a-și scana singuri orice produs din magazin pe măsură ce le adaugă în coșul de cumpărături, reducând astfel și mai mult timpul petrecut la casa de marcat.