Aur pentru elevii români la un concurs de robotică din SUA – FOTO

AutoVortex CSU ASE România a câştigat locul 1 la Campionatul Internaţional de Robotică din Utah, SUA. Copiii care au luat trofeul de aur în America sunt de la mai multe licee din Capitală.

Ionuţ Valentin Panea, antrenorul echipei de robotică, a explicat pentru News.ro că echipa a lucrat intens în ultima lună şi jumătate în centrul de la Politehnica astfel încât să poată realiza robotul pentru această competiţie.

„Noi am primit această invitaţie la începutul verii, ne-am făcut planul de bătaie, ca de obicei pe ultima sută ne-am pregătit, am reuşit să ajungem, grupul a fost un pic mai restrâns, am fost în total 9 persoane.

Doi dintre ei au ajuns fix în ziua competiţiei, una dintre fete a avut admiterea la Medicină şi nu a putut să vină din prima. Noi am pregătit un robot la care am lucrat cam 2 luni şi jumătate, a fost ultima variantă de invenţie să zic aşa, este o competiţie destinată elevilor de liceu, ei trebuie să construiască un robot de luptă, să-l programeze iar după să concureze într-un ring, împotriva celorlalţi roboţi.

Noi anul trecut am fost prima echipă din lume, am reuşit să câştigăm locul 1 în Chicago şi am zis să nu rămânem mai prejos nici anul acesta, am tras tare să venim la competiţie. Când am ajuns, copiii americani nu că nu ne dădeau şanse, dar când vezi un roboţel mai mic nu ţi-e frică de el, ei ştiau că noi veneam mereu cu roboţi mari, dar, când colo i-am bătut de i-am rupt”, a explicat antrenorul echipei de robotică.

Foto: Facebook / AutoVortex Romania

”Statul român nu poate să ajute echipa”

Ca şi la alte competiţii internaţionale, părinţii copiilor au suportat o parte a costurilor de transport şi cazare, iar o parte a fost asigurată de companii private. Statul român nu poate să ajute echipa, spune Ionuţ Panea.

„Noi am făcut tot posibilul să plecăm, am reuşit să strângem câţiva parteneri, o parte din fonduri au fost acoperite în continuare de către părinţi. Deşi robotica este recunoscută ca şi disciplină, ca şi olimpiadă, statul român nu poate să ne ajute momentan.

Noi fiind o echipă care avem copii din mai multe licee, nu aparţinem direct de o unitate de învăţământ, nu suntem arondaţi la o primărie sau un consiliu local, din păcate noi trebuie întotdeauna să ne găsim singuri parteneri, sprijin, inclusiv financiar”, a mai afirmat el.

  • Elevii care fac parte din echipă sunt: Midache Andrei Ianis, Vasile Theodor Adrian, Dăscălescu Radu Gabriel, Dicu Maria Ioana, Hantascu Adrian Florin, Vasile Elena Maria şi Milea Răzvan Iacob.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati