AUR susţine că STB urmează să dea afară 200 de şoferi

Alianţa pentru Unirea Românilor susține că Societatea de Transport Bucureşti urmează să dea afară 200 de şoferi care au protestat în luna ianuarie şi a cerut conducerii STB să aplice măsuri „adecvate” şi „proporţionale”.

AUR spune că va sesiza Avocatul Poporului şi Comisia pentru cercetarea abuzurilor din Senat cu privire la „ilegalităţile comise” în acest caz.

„AUR avertizează că aproximativ 200 de angajaţi ai Societăţii de Transport Bucureşti (STB) urmează să fie daţi afară de PNL şi Nicuşor Dan, cu complicitatea PSD, ca răzbunare pentru că sindicaliştii şi-au permis să îşi ceară drepturile în luna ianuarie a acestui an. Dacă era om serios, directorul Adrian Criţ, numit în funcţie de PNL şi protejat de Nicuşor Dan, ar fi discutat cu sindicaliştii şi ar fi stabilit de comun acord o serie de măsuri pentru remedierea problemelor cu care se confruntă societatea. Aşa, acesta nu se dovedeşte a fi decât un politruc cinic. AUR a apreciat drept legitime, la vremea respectivă, revendicările lucrătorilor şi chiar a propus un set de soluţii pentru deblocarea situaţiei”, a declarat preşedintele AUR, George Simion, potrivit unui comunicat de presă.

Angajaţii STB au declanşat o grevă în data de 20 ianuarie, iar timp de cinci zile autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele din Capitală nu au circulat. Greva a fost declarată ilegală de Tribunalul Bucureşti.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati