O delegație a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) din care au făcut parte vice-președintele Marius Lulea, deputatul Adrian Axinia și Dragoș Geamăna, coordonator AUR București, s-a întâlnit vineri cu liderii greviștilor de la Societatea de Transport București.
Reprezentanții greviștilor susțin că din cei peste 11.000 de angajați ai STB, doar aproximativ 4.000 sunt șoferi, mecanici, electricieni. Restul angajaților fac parte dintr-un aparat funcționăresc supra-dimensionat. Principalele revendicări sunt:
•Instituirea unui plan multianual de achiziție de vehicule noi și piese de schimb, având în vedere că circa 30% din parcul de vehicule actual este inutilizabil, multe din vehicule având peste 1 milion de km la bord;
•Indexarea salariilor în raport cu inflația, adică o măsură protectivă de menținere a puterii de cumpărare, nu de creștere a veniturilor reale;
•Demisia persoanelor din conducerea STB care i-au acuzat pe muncitori de furt, fără să prezinte vreo probă;
„Oamenii care lucrează la STB, adică cei care lucrează efectiv, nu directorimea de prin birouri, vrea pur și simplu normalitate. Respectarea prevederilor legale în ce privește drepturile salariale, respectarea normativelor tehnice ale exploatării și întreținerii mijloacelor de transport în comun și condiții normale de muncă. Suntem alături de ei și de toți angajații din România care luptă pentru drepturile lor legale”, a declarat deputatul George Simion, co-președinte AUR.
„Solicităm demisia directorului STB care i-a acuzat de furt pe greviști, pentru a distrage atenția de la revendicările legitime ale oamenilor. Totodată solicităm și demisia lui Nicușor Dan, primarul Bucureștiului. Este total inadecvat în această funcție de conducere și de mare responsabilitate pe care o deține. Nu poți să nu te preocupi din timp, să nu evaluezi periodic situația unor societăți din subordinea primăriei capitalei, precum STB, pentru a nu se ajunge niciodată în situația ca sute de mii de bucureșteni să nu poată utiliza transportul în comun”, a subliniat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR.
Angajații STB spun că protestele vor continua în toate autobazele din București până când revendicările le vor fi luate în seamă, iar cei răspunzători pentru haosul creat își vor da demisia.