Cum s-a întocmit bugetul Capitalei, ”faza pe cultură”. Aurelian Bădulescu acuză formarea unui ”grup infracțional”

Fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, a dezvăluit cum s-au desfășurat discuţiile pentru bugetul Bucureştiului pe 2021, capitolul ”Cultură”.

Social-democratul afirmă, pe pagina sa de Facebook, că s-a format “un grup infracțional organizat care se ocupă cu trafic de influență”.

El spune că Manuela Mureșan, șefa comisiei de cultură, a avut săptămânal ședinte de lucru care nu erau publice doar cu anumiți artiști independenți și anumite ONG-uri, ”exact ca un grup infracțional organizat care se ocupă cu trafic de influență.”

”In calitate de lider al grupului consilierilor generali PSD am întrebat-o pe dna Mureșan despre aceste întâlniri în care se negocia pe rupte. Doamna nu a răspuns nimic. Pentru cei neîncrezători, vă ofer să ascultați o parte din această piesă jucată cu maiestrie.”, a mai spus acesta pe Facebook.

Vezi mai jos postarea integrală:

”Cum s-au desfășurat discuțiile pentru bugetul la Primăria Capitalei, faza pe cultură? Cu grijă.

Mare grijă pentru a satisface nevoile culturale ale orașului. Iar acestea nu puteau fi îndeplinite decât de anumiți oameni, aleși pe sprânceană. Piesa s-a desfășurat de la începutul anului, în mai multe acte. Locul: Primăria Municipiului București. În rolurile principale: consilierul general USR Plus Manuela Mureșan, șefa comisiei de cultură și un grup selecționat de artiști independenți.

In calitate de lider al grupului consilierilor generali PSD am întrebat-o pe dna Mureșan despre aceste întâlniri în care se negocia pe rupte. Doamna nu a răspuns nimic. Pentru cei neîncrezători, vă ofer să ascultați o parte din această piesă jucată cu maiestrie.

Cum se proceda: Un grup de semnatari a depus o petiție. 90% dintre ei au fost implicați concret în campania din alegerile locale 2020 pentru USR.

Prin petiție se cere:

– Desființarea Centrelor înființate in mandatul precedent

– Alocarea discreționară a 60.000.000 de lei pe an cu buget multianual (!)

– Alocarea a 2.000.000 de lei pe an pentru o comisie alcătuită tot din independenți care sa stabilească cum împarte cei 60.000.000 de lei

– sa fie numiți in funcție

– sa nu se organizeze concurs

Împreuna cu doamna Manuela Muresan (presedinte comisiei de cultura) au avut săptămânal sedinte de lucru care nu erau publice, în care discuta cum să procedeze. Doamna Mureșan îi învăța cum să redacteze hotărârea de consiliu. La aceste întalniri nu erau invitați reprezentanții centrelor culturale incriminate. Ședințele care nu erau publice se purtau în numele artiștilor independenți, cu toate că nu sunt reprezentate toate categoriile de artiști independenți ci doar ANUMITI artiști și ANUMITE ong-uri. Este exact ca un grup infracțional organizat care se ocupă cu trafic de influență. Gongul, va rog!”, a scris Bădulescu pe pagina de Facebook.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati