Aurelian Badulescu, liderul consilierilor generali PSD București, solicită de urgență introducerea pe ordinea de zi a Consiliului General a Planului Unitar de Acțiune și atrage atenția asupra pericolului apariției unei situații periculoase la adresa sănătății cetățenilor Municipiului București.
Astfel, Bădulescu spune că până în acest moment nu a fost adoptat Planul Unitar de Acțiune ce prevede modalitatea și intervalul de deratizare și dezinsecție de la nivelul Capitalei. Drept urmare, Primăria Municipiului București nu a efectuat primul tratament preventiv contra dăunătorilor.
”Primăria Municipiului București trebuia să efectueze până la aceasta dată primul tratament preventiv contra dăunătorilor.
Până în acest moment nu a fost adoptat Planul Unitar de Acțiune, plan ce prevede modalitatea și intervalul de deratizare și dezinsecție de la nivelul capitalei”, se arată într-o postare pe Facebook a PSD București.
De asemenea, sursa citată precizează că Eco Igienizare, compania municipală ce are delegat serviciul public, a fost forțată să intre în insolvență de către actuala administrație condusă de către Nicușor Dan, ”astfel că această prestație obligatorie a municipalității nu poate fi executată de către nici o altă entitate comercială.”
Drept urmare, Grupul Consilierilor Generali PSD solicită de urgență introducerea pe ordinea de zi a Consiliului General a Planului Unitar de Acțiune și atrag atenția asupra pericolului apariției unei situații periculoase la adresa sănătății cetățenilor Municipiului București.